Terenurile abandonate de către proprietar vor putea fi transmise în arendă de către autoritățile publice locale dacă vor exista unele precondiții și va fi respectată procedura de somare a proprietarului. Măsura este prevăzută în proiectul noului Cod Funciar, aprobat în ședința Guvernului din 22 decembrie.

Noul proiect al Codului funciar este constituit din XII capitole și 78 articole. Documentul reglementează o nouă clasificare a terenurilor, modul de folosință a acestora, proprietatea asupra terenurilor, clasificarea terenurilor cu destinație agricolă, terenurile fondului forestier, etc. De asemenea, proiectul prevede obligațiunile deținătorilor de terenuri și interdicțiile de dobândire a dreptului de proprietate, etc.

Potrivit noilor reglementări, deținătorii de terenuri vor fi obligați să întreprindă măsuri de prevenire și diminuare a impactului degradării solului conform măsurilor de protecție a solului în cadrul practicilor agricole. Totodată,  a fost inclusă interdicția de a dobândi dreptul la proprietate privată asupra terenurilor cu destinație agricolă de către persoanele fizice și juridice străine sau apatrizii, sub sancțiunea nulității absolute al actului juridic de dobândire.

O altă reglementare nouă vizează consolidarea terenurilor agricole pentru crearea unor exploatații agricole ce ar oferi posibilitatea de utilizare a tehnologiilor performante. Astfel, s-a stabilit că parcelele de teren ce aparțin unor proprietari diferiți vor putea fi reamplasate în hotarul aceluiași sector de teren consolidate.

În ceea ce privește posibilitatea transmiterii în arendă a terenurilor abandonate, noul proiect stabilește mai multe condiții.

În cazul în care proprietarul terenului agricol, mai mult de doi ani de zile succesivi, nu întreţine terenurile într-o stare fitosanitară (combaterea şi răspândirea buruienilor), autoritatea publică locală poate să-şi rezerve dreptul de a administra terenul respectiv, dispunând arendarea lui, în următoarele condiţii:

  • proprietarul terenului este somat în scris ca în termen de trei luni să ia măsurile necesare privind folosirea terenului;
  • în cazul în care somaţia rămâne fără răspuns, autoritatea publică locală decide darea acestui teren în arendă pentru un termen de maximum 5 ani prin licitaţie publică ori după, caz, prin contract direct, unicului deţinător de teren adiacent.

Administrarea terenului agricol de către autorităţile publice locale nu este un impediment pentru înstrăinarea sau constituirea altor drepturi reale de către proprietar.

Proprietarul sau dobânditorii legali vor putea în orice moment, printr-o declaraţie scrisă adresată autorităţilor publice locale, să-şi întoarcă dreptul de a administra terenul agricol, contractele de arendă fiindu-le opozabile până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate.

Plata arendei terenului agricol va fi depozitată pe un cont special al primăriei.

Proiectul integral poate fi consultat aici.