Veste proastă pentru cei 62 de procurori, judecători și doctori în drept care au sperat ca astăzi Comisia de licențiere a profesiei de avocat să ia o decizie în ceia ce-i privește. Ședința planificată pentru astăzi nu a mai avut loc din lipsă de cvorum. La ședință s-au prezentat doar opt din cei 11 membri ai Comisiei. Legea cu privire la avocatură prevede, însă, că ședințele Comisiei de licențiere a profesiei de avocat se consideră deliberative dacă la ele participă cel puțin nouă membri.

Urmatoarele ședințe sunt programate pentru zilele de 4 și 5 februarie.

Comisia de licențiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, cu o vechime în profesie de cel puțin cinci ani, dintre care șase membri sunt aleși de Congres, iar cinci membri – de barouri: doi avocați sunt aleși de baroul care are cea mai mare normă de reprezentare și câte un avocat – din partea celorlalte barouri. Una și aceeași persoană poate fi membru al Comisiei de licențiere a profesiei de avocat cel mult două mandate consecutive.

Amintim că, astăzi au intrat în vigoare amendamentele la Legea cu privire la avocatură.

Noile reguli stabilesc că sunt scutite de efectuarea stagiului profesional persoanele care au cel puțin zece ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror, dacă în termen de șase luni de la demisie au solicitat participarea la examenul de calificare.

Persoanele scutite de efectuarea stagiului profesional, până la participarea la examenul de calificare, vor trebui să urmeze cursuri, în volum de cel puțin 20 de ore, la Centrul de Instruire a Avocaților. Instruirile se vor referi la etica și deontologia avocaților, administrarea profesiei și alte domenii stabilite în Statutul profesiei de avocat.

Examenul de calificare urmează să fie susținut în termen de un an din data solicitării de a fi admis în profesie. Acest termen poate fi prelungit de Consiliul Uniunii Avocaților din Moldova pentru o durată rezonabilă. Dacă prima tentativă de susținere a examenului a eșuat, a doua încercare urmează să fie imediat la următorul examen organizat de Uniune. Dacă ambele tentative vor eșua, persoana va putea fi admisă în avocatură în condiții generale.

Prevederile nou promovate urmează să fie aplicate și în raport cu persoanele care au solicitat deja admiterea în profesia de avocat în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea 1260/2020, dacă nu există o deciziei privind admiterea acestora în profesie. Prin urmare, solicitările de admitere în avocatură depuse de 62 procurori și judecători, aflați în demisie sau care încă își mai exercită atribuții, precum și juriști doctori în drept urmează să fie examinate de Comisia de licențiere prin prisma noilor reguli. Până acum, aceștia putea să fie admiși în profesie fiind scutiți de efectuarea stagiului  profesional și de examenul de calificare. Comisia de licențiere urmează în ședință pe parcursul zilei de astăzi.