Noi cerințe de calitate, stabilite în conformitate cu Standardele adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU), vor fi aplicate la comercializarea fructelor și legumelor în stare proaspătă. În ședința din 19 ianuarie, Cabinetul de miniștri a aprobat un document ce se referă la mai multe produse de larg consum de import sau autohtone (cartofi, ceapă, usturoi, varză, conopidă, morcov, castraveți, vinete, dovlecei, pepene verde, pepene galben, caise, prune, cireșe și vișine).

Conform proiectului, calitatea producției trebuie atestată printr-un certificat de conformitate, eliberat de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).  Până în prezent, un asemenea document era solicitat doar de agenții economici care exportau fructe și legume în stare proaspătă. Atestarea corespunderii cu normativele sanitare se va executa în baza testelor efectuate de un laborator acreditat. Totodată, a fost exclusă obligativitatea deținerii Certificatului de inofensivitate, acest document devenind unul optional.

Scopul documentului este de a asigura piața internă cu fructe și legume autohtone sau de import care corespund cerințelor de calitate și normativelor sanitare. 

Proiectul aprobat poate fi consultat aici.