Ioana Chironeț a fost numită în funcția de inspector-judecător principal și va conduce Inspecția Judiciară în perioada următoare. Ea a fost singura persoană înscrisă în concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii. Decizia CSM în acest sens a fost publicată, recent, pe pagina web a instituției.

Ioana Chironeț și-a început activitatea în anul 1989, în calitate de executor judecătoresc, iar în anul 1994 a fost promovată în funcția de executor judecătoresc superior la Judecătoria Botanica, or. Chișinău. În anul 2002, Ioana Chironeț a fost numită prin transfer în funcția de executor-consultant în Direcția Botanica a DEDJ, fiind în exercițiu până în aprilie 2005, după care până în aprilie 2006 a activat în calitate de ajutor al avocatului BIA ”Syndikos”, iar din 2006 până în 2008 a deținut funcțiile de specialist coordonator, specialist principal, consultant în Direcția de executare a documentelor civile și administrative în Departamentul de executare.

În perioada anilor 2008-2011, noul inspector-judecător principal a fost șef-adjunct al Direcției documentare și analiza statisticii judiciare din cadrul Departamentului de administrare judecătorească de pe lângă Ministerul Justiției. Ulterior, în aprilie 2011 a fost numită, prin concurs, în funcția de inspector-judecător la Inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în august 2012 a fost numită Șef al Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii.

În anul 2015, Ioana Chironeț a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, pe un termen de cinci ani, iar în anul 2018 a fost numită iarăși în funcția de inspector-judecător al Inspecției judiciare pe un termen de patru ani.

Inspecția judiciară este un organ independent, constituit din șapte inspectori-judecători, care dispune de autonomie funcțională. Durata mandatului de inspector-judecător este de șase ani. Inspectorul-judecător poate fi numit doar pentru un singur mandat. Inspecția judiciară este condusă de către un inspector-judecător principal, desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii, pe durata mandatului, din rândul inspectorilor-judecători.