În afară de criteriile de admisibilitate Curtea Constituțională mai verifică dacă problema semnalată prin excepția de neconstituționalitate intră în câmpul de aplicare al unui drept garantat de Constituție. Cu alte cuvinte, Curtea verifică dacă este incident un drept fundamental sau dacă are loc o ingerință într-un drept fundamental prin existența actului contestat. Simpla ingerință într-un drept fundamental nu echivalează cu încălcarea dreptului fundamental. Numai ingerințele nejustificate din punct de vedere constituțional în drepturile fundamentale constituie încălcări.

Așadar, odată întrunite condițiile de admisibilitate supra, Curtea verifică incidența unui drept din Constituție în cauza concretă pendinte în fața instanțelor de judecată pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond. Verificarea incidenței unui drept fundamental se face la etapa admisibilității sesizării. Dacă ingerința este constatată, se trece la examinarea fondului cauzei, aici putându-se aplica testul legalității și testul proporționalității (adică se verifică dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim, dacă ingerința are o legătură rațională cu scopul legitim, dacă există alte măsuri mai puțin intruzive pentru realizarea aceluiași scop legitim și dacă ingerința este proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății).

Potrivit Ghidului practic privind condițiile de admisibilitate a sesizărilor privind excepția de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, incidența unui drept se verifică prin prisma argumentelor autorului sesizării. De exemplu, în materie de delicte legate de nerespectarea regulamentului traficului rutier ar putea fi invocate, prima facie, câteva drepturi constituționale: dreptul la viață, dreptul la integritate fizică și psihică și dreptul la respectarea vieții private. În mai multe din sesizările examinate, Curtea nu a constatat incidența vreunui drept fundamental.