Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală, mai exact privind definiția noțiunii de ”eroare gravă de fapt”.

Curtea a reținut că dacă instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt, ca urmare a judecării unei cauze penale, atunci participanții la proces ar putea contesta cu recurs decizia în discuție.

Articolul 6 pct. 11¹) teza I din Codul de procedură penală redă definiția noțiunii de ”eroare gravă de fapt”, i.e. stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Totodată, același articol prevede la pct. 11¹) teza II că eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Curtea a subliniat că eroarea gravă de fapt vizează stabilirea eronată a faptelor și constă în confirmarea eronată a existenţei sau inexistenţei lor. În esență, stabilirea faptelor urmărește aflarea adevărului. Aceasta este posibil ca urmare a aprecierii probelor din perspectiva veridicității lor. Prin urmare, stabilirea faptelor se află într-o legătură indisolubilă cu aprecierea probelor.

Legislatorul a prevăzut două modalități de comitere a erorii grave de fapt: 1) neluarea în considerare a probelor și 2) denaturarea probelor.

Cu privire la neluarea în considerare a probelor, Curtea a reținut că atât prima instanță, cât și instanța de apel ar putea admite sau, după caz, respinge cererile de administrare a probelor. Neluarea în considerare a probelor poate presupune, între altele, respingerea nejustificată a probelor propuse de către părți. Acest aspect a fost suficient pentru Curte să constate că prima modalitate de comitere a erorii grave de fapt poate avea legătură cu aprecierea greșită a probelor, din perspectiva pertinenței acestora.

Cu privire la denaturarea probelor, această formă de comitere a unei erori grave de fapt are la bază schimbarea intenționată a înțelesului, naturii sau caracterului unor elemente factuale. Prin urmare, denaturarea conținutului probei, comisă de către instanță, nu poate avea loc decât în procesul de apreciere a acesteia.

În aceste condiții, Curtea a constatat că există o incoerență între teza a doua din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală (conform căreia ”eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor”) și teza întâi din același articol (potrivit căreia eroarea gravă de fapt semnifică ”stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora”). Această incoerență normativă creează o incertitudine juridică și este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil al persoanei.

Curtea a conchis că textul ”eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greşită a probelor” din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală contravine articolului 20, coroborat cu articolul 23 din Constituție. 

Astfel, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către avocatul Radu Dumneanu, în două dosare pendinte la Curtea Supremă de Justiție, și a declarat neconstituțional textul ”eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greşită a probelor” din articolul 6 pct. 11¹) din Codul de procedură penală.