După ce a fost instituit regim special de muncă la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, de luni, 17 august, instanța revine la programul normal de muncă. O dispoziție în acest sens a fost publicată pe pagina judecătoriei. 

Potrivit dispoziției, în zilele de 5 septembrie, 19 septembrie, 17 octombrie, 31 octombrie și 14 noiembrie instanța va activa întrucât au fost declarate zile lucrătoare, însă planificarea și desfășurarea ședințelor de judecată vor fi în competența exclusivă a judecătorilor. 

Amintim că, din data de 3 august la sediul Rîșcani a fost instituit regim special de muncă, după ce un angajat a fost testa cu Covid-19. 

Sediul Rîșcani al Judecătoriei Chișinău este specializat în materie de contencios administrativ, în cadrul acestuia activează 14 magistrați. Vicepreședinte al sediului este Corneliu Guzun.