Pe parcursul lunii noiembrie, Banca Națională a Moldovei a intervenit pe piața valutară și a procurat net valută în sumă de 30 milioane dolari SUA pe piața interbancară locală. Potrivit autorității, decizia a fost luată pe fondul unui surplus mai pronunțat de valută în prima jumătate a lunii.

Datele au fost publicate, recent, pe pagina web a instituției. Astfel, în luna noiembrie, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 113,7%, comparativ cu 126,1% în luna octombrie. Totodată, în raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a diminuat cu 23,5 milioane dolari SUA (-10,4%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici s-a redus în proporții mai mici, cu un milion dolari SUA (-0,6%).

În luna noiembrie 2020, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 1% în raport cu dolarul SUA, până la 17,1570 USD/MDL comparativ cu 16,9836 USD/MDL în luna octombrie. Potrivit valorilor de la finele lunii noiembrie, leul s-a depreciat cu 1,2% în raport cu dolarul SUA. În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit în continuare monedei unice europene (82,6%).