Șoferii care vor încerca să scape de testarea alcoolscopică vor fi amendați cu sume ce vor varia între 20 și 25 de mii de lei. Procuratura Generală propune ca această încălcare să nu mai țină de domeniul penalului, așa cum este în prezent, și să fie sancționată contravențional.

Mai exact, Procuratura propune excluderea din Codul penal a prevederii potrivit căreia, ”refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”.

În același timp se propune completarea Codului contravențional astfel încât ”refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, se sancționează cu amendă de la 400 la 500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 50 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de până la 15 zile, în toate cazurile cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”.

Autorii inițiativei susțin că pe parcursul anului 2019 și pe durata primului semestru al anului 2020 pe această categorie de infracțiuni au fost emise 547 sentințe, dintre care 496 au fost sentințe de condamnare.