Yahoo Inc. a anunţat marţi că se retrage din China din cauza „mediului de afaceri şi juridic tot mai solicitant”, scrie hotnews.ro.

Compania a transmis că serviciile sale nu mai sunt accesibile din China continentală începând cu 1 noiembrie.

„Yahoo rămâne dedicat cu privire la drepturile utilizatorilor nostri şi la un internet liber şi deschis. Mulţumim utilizatorilor noştri pentru sprijinul arătat”, se arată în comunicat.

Yahoo este a doua mare companie americană de tehnologie care, în ultimele săptămâni, îşi reduce operaţiunile în China.

Luna trecută, LinkedIn - platformă a Microsoft - a spus că îşi va închide site-ul chinez, înlocuindu-l cu o platformă de recrutare.

În ultimii ani, Yahoo şi-a redus operaţiunile în China, iar în 2015 şi-a închis biroul din Beijing. Retragerea de pe piaţa chineză este mai mult simbolică, având în vedere că unele servicii ale sale erau deja blocate în ţară.

Yahoo avea servicii de muzică şi e-mail în China, dar ambele au fost oprite la începutul anilor 2010.

Autorităţile chineze menţin un control ferm al internetului şi cer companiilor care activează în ţară să îşi cenzureze conţinutul şi cuvintele cheie socotite sensibile din punct de vedere politic şi inadecvate.

China a blocat majoritatea reţelelor de socializare şi motoarelor de căutare internaţionale, precum Facebook şi Google. Utilizatorii chinezi care vor să acceseze aceste servicii ocolesc blocajul folosind o reţea privată virtuală (VPN).