Persoanele cu cel puțin 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror vor fi scutite doar de efectuarea stagiului, nu și de examenul de calificare pentru a fi admise în avocatură. În ședința din 21 octombrie, Parlamentul a aprobat în primă lectură proiectul privind modificarea Legii cu privire la avocatură.

Documentul a primit susținerea a 53 de deputați.

Proiectul mai prevede că până la susținerea examenului de calificare, procurorii și judecătorii vor fi obligați să urmeze cursuri, în volum de cel puțin 20 de ore, în materie de deontologie profesională a avocaților și de administrare a formelor de exercitare a avocaturii.

Potrivit autorilor, noile prevederi urmăresc consolidarea instituției avocaturii în vederea creării unui sistem echitabil, care să garanteze independența și profesionalismul avocaților în exercitarea profesiei fără restricții nejustificate sau imixtiuni.

Documentul urmează a fi supus votului în lectura a doua.