Serviciul Fiscal de Stat a încasat, în perioada ianuarie – aprilie, 12,4 miliarde lei la Bugetul Public Național. Indicatorul este în creștere cu 27 milioane lei sau cu 0,2 % în raport cu perioada similară a anului precedent.

Potrivit componentelor Bugetului public național, statisticile sunt următoarele:

  • la Bugetul de stat, în primele patru luni ale anului au fost încasate 5,2 miliarde lei;
  • la Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 1,2 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 9,5 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 0,8 %.
  • la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 4,5 miliarde lei, ceea ce constituie cu 416,5 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 10,2 %;
  • la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 1,5 miliarde lei, ceea ce constituie cu 85 milioane lei sau cu 5,9 % mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2019.