Anul trecut, investiţiile în active imobilizate au constituit 30,1 miliarde lei sau cu 3,1% (în prețuri comparabile) mai puțin faţă de anul 2019. Potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, în anul 2020 investițiile în imobilizări corporale au constituit 29,5 miliarde lei (ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală a investițiilor), fiind în descreștere cu 2% față de anul precedent. Investițiile în imobilizări necorporale au constituit 587 milioane lei sau cu 38,6% mai puțin față de anul 2019.

Datele artă că au scăzut volumele investiţiilor la următoarele imobilizări corporale: clădiri rezidențiale – cu 3,4%, clădiri nerezidențiale – cu 16,7%, maşini şi utilaje – cu 8,5%. Totodată, au crescut volumele investițiilor la construcțiile inginerești cu 13,7% și mijloacele de transport cu 8,7%.

Investiţii în active imobilizate pe surse de finanţare. În anul 2020 din contul mijloacelor proprii au fost realizate investiții în valoare de 18 miliarde lei (59,8% din total investiţii) sau cu 7% mai puțin decât în anul 2019. Valoarea investiţiilor realizate din contul mijloacelor bugetare a constituit 4,4 miliarde lei (14,7% din total investiţii) sau cu 1,5% mai mult față de anul 2019, iar din contul surselor din străinătate, inclusiv creditelor şi împrumuturilor externe – 3,5 miliarde lei (11,6% din total investiţii) sau cu 0,6% mai mult față de anul 2019.

Investiţii în active imobilizate pe forme de proprietate. Entităţile cu forma de proprietate privată au realizat investiții în valoare de 15,4 miliarde lei (51,1% din total investiţii) fiind la nivelul anului 2019. Entităţile cu forma de proprietate publică au realizat investiţii în valoare de 9,9 miliarde lei (32,9% din total investiţii), în creștere cu 12,9% faţă de anul 2019. Valoarea investițiilor realizate de întreprinderile străine și mixte străine a însumat 4,8 miliarde lei (15,8% din total investiţii), cu 30,6% mai puțin față de anul 2019.

Investiţii în active imobilizate pe regiuni de dezvoltare. În anul 2020 în municipiul Chişinău au fost realizate investiții în sumă de 20,5 miliarde lei (68,2% din total), fiind în descreștere cu 1,5% față de anul 2019. Valoarea investițiilor realizate în regiunea Centru a constituit 4,1 miliarde lei (13,5% din total) sau cu 1,3% mai mult față de anul precedent. În regiunile Nord, Sud și UTA Găgăuzia investițiile au fost în descreștere față de anul 2019 respectiv cu 5,1%, 16,3% și 28,5%.

Investiţii în active imobilizate pe tipuri de activităţi economice. Cele mai mari ponderi ale investițiilor în active imobilizate au fost realizate de către entităţile cu tipul principal de activitate: administraţie publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii – 20,5%, construcţii – 17,1%, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor – 12,2%.