Comisia pentru Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților a decis în cadrul ședinței din 21 iunie să înceteze activitatea de avocat stagiar a unei persoane cu excluderea de la stagiul profesional în avocatură.

Decizia a fost luată în urma unei petiții a unei avocate prin care s-a solicitat efectuarea controlului ireproșabilității avocatului stagiar. Petiționara a invocat că stagiarul a fost anterior condamnat și nu dispune de reputație ireproșabilă, ceea ce nu permite accederea în profesia de avocat.

În urma controlului, Comisia a constatat că stagiarul a fost condamnat anterior la 18 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni (eliberat ulterior înainte de termen) și a tăinuit informația respectivă la momentul admiterii la stagiul profesional în avocatură. Avocatul a prezentat un cazier judiciar în care se indică că nu a fost înscris în Registrul informației criminalistice și criminologice din Republica Moldova.

În baza certificatului de cazier judiciar desfășurat, prezentat la solicitarea UAM Comisia a constatat lipsa absolută a stării de ireproșabilitate a avocatului stagiar ca element determinatoriu de accedere și de efctuare a profesiei de avocat.

Stagiarul vizat a refuzat să colaboreze cu Comisia la etapa examinării cauzei. Refuzul a fost calificat drept abatere disciplinară gravă.

În baza celor constatate și a refuzului stagiarului de a colabora, Comisia a decis încetarea activității de avocat stagiar cu excluderea de la stagiul profesional în avocatură.

Decizia Comisiei poate fi consultată aici.