Un șofer de TIR din România a primit o amendă record în Franța: 26.250 de euro, în urma unui control de rutină pe o autostradă.

Șoferul român lucra pentru o firmă din Spania și, în timp ce călătorea în nordul Franței, a fost reținut de un echipaj al jandarmeriei care efectua un control de rutină.

Jandarmii au constatat că bărbatul a încălcat legea de 31 de ori. Majoritatea infracțiunilor au fost cele privind nerespectarea timpului de repaus, deoarece șoferul român ar fi condus peste opt ore încontinuu, față de patru ore și jumătate cum prevede legea. Mai mult, acesta folosea și un card al altui șofer, pentru a depăși perioadele legale de condus.

Potrivit Jandarmeriei, faptele reprezintă nu numai un pericol grav pentru ceilalți șoferi, dar evidențiază și concurența neloială practicată de unele companii.

Camionul a fost sechestrat până la plata amenzii.

Potrivit legii locale, șoferii pot conduce maxim 4 ore și jumătate fără repaus. Același lucru este valabil și pentru pauzele care nu depășesc o oră în 24 de ore, în loc de cele nouă ore necesare.

Sursa: digi24.ro