Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a pronunțat hotărârea în cauza Furtuna c. Moldovei.

Reclamantul în cauză este un pensionar. Acesta s-a pensionat în 1999, iar potrivit fișei de pensionare, asistența socială i-a calculat o pensie pentru limită de vârstă, în mărime de 10.401.67 lei.

Ulterior el a observat că primea doar 280.60 lei. La 20 octombrie 2005, reclamantul a primit un răspuns de la asistență socială, precum că la 21 mai 1999 a fost stabilită pensia în mărime de 280.60 lei, că în cazul său multiplicatorul este de 227, dar potrivit unui Proiect de lege, acest multiplicator este limitat la 5.

Reclamantul a inițiat o acțiune solicitând plata restanței de pensie, invocând că la 21 mai 1999 nu existau prevederi ce instituiau limită la pensii; că prevederile legale invocate nu au efect retroactiv; că nu au fost aplicate anterior la stabilirea pensiei. Reclamantul a invocat prevederile legislației naționale care excludeau aplicarea termenelor de prescripții pentru cerințele ce rezultau din omisiunea de a plăti pensii imputabile asistenței sociale.

În cadrul procedurilor, serviciul de asistență socială a prezentat o copie a deciziei sale privind stabilirea pensiei reclamantului, iar reclamantul a pretins că nu i-a fost prezentată niciodată. Această decizie stabilea că multiplicatorul de 227 individual al reclamantului și pensia de vârstă în mărime de 10.401.67 lei. O corecție manuală înlocuia 227 cu 5 și 10.401.67 lei cu 280.60 lei și avea o inscripție: corectările valabile potrivit proiectului modificării legislative.

Autoritatea pârâtă a invocat prescrierea acțiunii, argumentând că calculul a fost dublu, dar la 18 mai 1999, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională, corespunzător Legea nr. 553 a fost adoptată la 21 octombrie 1999, dar a fost aplicabilă începând cu 18 mai 1999.

La 16 februarie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins cerințele reclamantului ca nefondate, concluzionând că acțiunea a fost prescrisă, dar pensia a fost calculată corect. Instanța nu a răspuns la argumentele reclamantului despre inexistența prevederilor legislative în perioada de referință și despre aplicarea retroactivă a Legii nr. 552.

Reclamantul a contestat hotărârea respectivă, invocând că pensia de vârstă nu a fost calculată potrivit legislației în vigoare în perioada de referință și că situația reclamantului nu urma să fie afectată de modificările respective.

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului.

Invocând încălcarea art. 6 CEDO, reclamantul s-a plâns că instanțele naționale au eșuat să abordeze chestiunile privind inadmisibilitatea reducerii pensiei, în temeiul unei legi care nu a întrat în vigoare în perioada de referință și lipsa efectului retroactiv. Invocând încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO, reclamantul s-a plâns de omisiunea autorităților de a-i adjudeca drepturile de pensie, garantate explicit de către legislația relevantă.

În speță, Curtea a observat că reclamantul a formulat într-o manieră suficient de clară și precisă un motiv întemeiat privind neretroactivitatea celor două texte legislative în litigiu. În măsura în care dreptul la pensie nu a fost acordat înainte de intrarea în vigoare a acestor texte, acest motiv a fost relevant și decisiv. Dacă instanțele naționale ar fi găsit-o întemeiată, ar fi trebuit să admită cererile reclamantului pentru plata unei pensii neîncasate, cel puțin în ceea ce privește perioada anterioară intrării în vigoare a textelor în cauză.

În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia, în cazul de față, tăcerea instanțelor naționale în legătură cu motivul menționat mai sus a reclamantului ar putea fi în mod rezonabil interpretat ca o respingere implicită, Curtea nu a putut să o accepte. În primul rând, faptul că partea care s-a opus a considerat că este necesar să combată acest motiv tinde să demonstreze contrariul. În continuare, întrebarea dacă reclamantul ar putea profita de pretinsa neretroactivitate a textelor în discuție este legal și logic distinct de cea a dacă formula de calcul al pensiei sale de pensionare era în conformitate cu aceste texte. Prin urmare, prima întrebare a necesitat un răspuns specific și explicit. Instanțele naționale nu au reușit să facă acest lucru și este imposibil să știe dacă au neglijat pur și simplu motivul întemeiat pe neretroactivitate sau dacă doreau să îl respingă și, dacă acestea din urmă, din ce motive.

Considerațiile de mai sus au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că procedura națională nu a fost echitabilă. Având în vedere această constatare, Curtea nu a considerat necesar să examineze în continuare alegația reclamantului potrivit căreia deciziile interne au fost viciate de arbitrariu sau eroare vădită.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

În continuare, Curtea a observat că nici Decizia nr. 843 și nici Actul nr. 552 nu conțin dispoziții care le-ar conferi efect retroactiv. Nici un astfel de efect nu este prevăzut în mod clar și precis de Legea nr. 156. În ceea ce privește instanțele naționale, acestea nu au redat, la fel ca Guvernul, o bază legală pentru a stabili aplicarea retroactivă a dispozițiilor în litigiu.

Curtea a reiterat că Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu interzice, ca atare, aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale în anumite domenii. Pentru ca aceasta să fie posibil, o astfel de aplicare retroactivă trebuie să aibă o bază suficientă în dreptul național. Din probele prezentate Curții nu reiese că acesta a fost cazul din speță.

A rezultat că refuzul instanțelor naționale de a acorda reclamantului o pensie neîncasată în perioada 21 mai – 23 septembrie 1999 nu era prevăzut de lege. Această constatare face inutilă examinarea respectării celorlalte cerințe ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în consecință, a existat o încălcare a acestei dispoziții.

Curtea a acordat reclamantului suma de 2.200 euro cu titlu de prejudiciu material.

Sursa: lhr.md