Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat decizia în cauza Grumeza v. Republica Moldova. La 14 august 2011, conducând o motocicletă, reclamantul a provocat un accident rutier cu un autoturism, în rezultatul căruia el a suferit vătămări corporale grave.

La 18 august 2011 Procuratura Ialoveni, a început urmărirea penală în baza prevederilor art. 264 alin. (3) lit. a) din Codul penal (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport care s-a soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii).

În cadrul urmăririi penale, procurorii au audiat mai mulți martori, inclusiv şoferii care conduceau în spatele autoturismului implicat în accident. Potrivit acestora, autoturismul nu a putut evita impactul, deoarece reclamantul își conducea motocicleta cu depășirea semnificativă a limitei maximale de viteză pe acea porțiune de drum. De asemenea, procurorul de caz a ținut cont și de încheierea unui expert, care a specificat că viteza exactă a motocicletei nu putea fi determinată, însă aceasta a fost cu siguranță peste limita de viteză de 90 km/hotărâre, astfel existând o legătură de cauzalitate directă între viteza cu care se deplasa motocicleta și accidentul respectiv. Aceste constatări au fost susținute și de reclamant, care a recunoscut că el conducea motocicleta cu o viteză de aproximativ 100-110 km/h. Mai mult ca atât, s-a constatat că în anii anteriori producerii accidentului reclamantul fusese sancționat de numeroase ori pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră.

Ulterior, Procuratura Ialoveni a dispus încetarea urmăririi penale, concluzionând că anume reclamantul se făcuse responsabilul de comiterea accidentului din cauza vitezei excesive. În final s-a ajuns la concluzia că reclamantul comisese o contravenție, însă acesta nu a putea fi tras la răspundere contravențională pe motivul expirării termenului de prescripţie în acest sens. Reclamantul a contestat ordonanţa de încetare a cauzei penale în fața procurorului superior, precum şi a judecătorului de instrucţie, însă plângerile sale au fost respinse.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând că el nu a beneficiat de o anchetă eficientă, in rezultatul căreia el a fost găsit vinovat de comiterea unui accident de circulație.

Curtea a constatat că reclamantul nu avea calitatea de bănuit sau de învinuit în cauza penală, ci de parte vătămată. Este adevărat, însă, că procurorul a încetat urmărirea penală după ce a ajuns la concluzia că viteza excesivă cu care conducea reclamantul a stat la baza producerii accidentului rutier. Cu toate acestea, reclamantul nu a mai fost sancționat contravenţional sau penal. Mai mult ca atât, hotărârea procurorului de a înceta cauza penală nu a avut repercusiuni negative asupra reclamantului. În astfel de circumstanțe, chiar presupunând că Articolul 6 din Convenție ar fi fost aplicabil în prezenta cauză, Curtea a notat că ea nu poate decât să constate că reclamantul nu a fost afectat în mod direct de hotărârea procurorului. Astfel, reclamantul nu a demonstrat că a fost ”victimă” a încălcării Articolului 6 § 1 din Convenție în sensul Articolului 34 din Convenție. Prin urmare, Curtea a declarat cererea inadmisibilă în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.