În ultima săptămână din octombrie, inspectorii de integritate au constatat încălcări în privința a unui fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova, unui magistrat din cadrul Judecătoriei Chișinău și a unui procuror din Procuratura Generală și alți doi procurori din procuraturile raionale Dondușeni și Glodeni.

Astfel, fostul deputat a fost verificat pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, fapt pentru care a fost emis un act de constatare, iar în privința judecătorului din Judecătoria Chișinău a fost pornită o cauză contravențională, deoarece acesta a depus tardiv declarația de avere și interese personale. Cei trei procurori riscă să fie sancționați, deoarece nu au depus declarațiile de avere și interese personale pe portalul declarațiilor sau au depășit termenul legal de depunere. În cadrul procedurilor contravenționale ale ANI mai sunt vizați doi inspectori din Serviciul Vamal și din cadrul ANSA.

Totodată, inspectorii de integritate au inițiat controlul averii în privința unui subiect din cadrul Batalionului de Destinație Specială ”Fulger”.

Un alt control pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese a fost demarat pe numele unui șef de autoritate din subordinea Guvernului Republicii Moldova.

În total, în perioada vizată, Inspectoratul de Integritate a inițiat opt controale, a emis patru acte de constatare, a pornit trei cauze contravenționale și a întocmit opt procese cu privire la contravenție.