Un avocat a fost amendat cu trei mii de lei de către Comisia pentru Etică și Disciplină, care a depistat în contractul de asistență juridică încheiat de acesta cu o clientă o clauză privind onorariul de succes pe dosar penal.

Mai exact, clauza stabilea că pentru cauza de succes, clientul va achita avocatului 4 mii de euro onorariu de succes.

Apărătorul a ajuns în vizorul Comisiei după ce clienta sa s-a plâns pe pretinse acțiuni ilegale, însă Comisia nu a depistat încălcările invocate de petiționar. Totuși, un membru delegat a depistat în copia contractului de asistență juridică clauza privind onorariul de succes.

Potrivit Comisiei, avocatul nu a respectat interdicția imperativă a legii, încasând onorariu de succes pe cauză penală și săvârșind astfel o abatere disciplinară.

Apărătorului i-a fost aplicată amenda de 3 mii de lei, iar în caz de neachitare în termen de 3 de zile, acesta riscă suspendarea activității.

Decizia integrală a Comisiei poate fi consultată aici.