O istorie similară cu cea a cocoșului francez Maurice, care a câștigat în instanță dreptul de a cânta dimineața devreme, a ajuns în presa internațională. De această dată, personajul este un cocoș din Italia – Carlino, care la fel a supărat vecinii cu cântatul dimineața, ceea ce i-a adus o amendă stăpânului său.

Angelo Boletti, în vârstă de 83 de ani, a fost amendat din cauza cocoșului său care continua să trezească vecinii la 4.30 dimineața, relatează The Guardian. Acesta trebuie să plătească 166 de euro din cauza plângerilor depuse de vecinii săi.

Un ofițer de poliție a pândit casa lui Angelo Boletti din Castiraga Vidardo, un oraș din Lombardian, pentru a prinde dovada. Vecinii lui Boletti s-au plâns că pasărea, pe numele său Carlino, cântă în fiecare zi la 4.30 dimineața.

Boletti a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor care stipulează că animalele de casă trebuie să fie ținute la o distanță minimă de 10 metri de casele vecinilor.

”Sunt fără cuvinte”, a spus Boletti, care a explicat că Carlino trăia în grădina sa de 10 ani până să îl dea unui prieten din cauza plângerilor vecinilor. Carlino s-a întors la Boletti recent pentru că prietenul care avea grijă de el este plecat în vacanță pentru 20 de zile.

Boletti vrea acum să conteste amenda.