Curtea Supremă a SUA a decis luni, 5 aprilie 2021, în favoarea Google într-un proces lung cu Oracle referitor la software-ul utilizat în sistemul de operare Android.

Decizia curţii a fost luată cu şase voturi pentru și două împotrivă. Judecătoarea Amy Coney Barrett nu a participat la acest caz, întrucât confirmarea nu fusese făcută de Senat.

Cazul se referă la circa 12.000 de linii de coduri folosite de Google la construirea Android, care au fost copiate din interfaţa de programare a aplicaţiei Java dezvoltată de Sun Microsystems, pe care Oracle a cumpărat-o în 2010.

Procesul a fost considerat un caz de referinţă referitor la ce tipuri de coduri informatice sunt protejate de legea americană pentru copyright.

Oracle a dat în judecată Google pentru utilizarea codului său şi a câştigat cazul de două ori în faţa Curţii de Apel specializate din SUA pentru circuitul federal, care a considerat respectivul cod este protejat prin drepturi de autor şi că utilizarea acestuia de către Google nu este protejată de o folosire loială.

Curtea Supremă a anulat decizia instanţei de apel, deşi nu a soluţionat definitiv dacă codul în cauză era protejat prin drepturi de autor.

Judecătorul Stephen Breyer, care a scris opinia majoritară în acest caz, a fost de acord că utilizarea codului de către Google este protejată în condiţii de folosire loială, menţionând că Google a luat ”doar ceea ce era necesar pentru a permite utilizatorilor să-şi pună talentele să lucreze într-un sistem nou şi transformator. În măsura în care Google a folosit părţi din API-ul Sun Java pentru a crea o nouă platformă care poate fi utilizată uşor de programatori, folosirea acesteia a fost în concordanţă cu acel ”progres” creativ care este obiectivul constituţional de bază al dreptului de autor în sine. Având în vedere schimbarea rapidă a circumstanţelor tehnologice, economice şi legate de afaceri, credem că nu ar trebui să răspundem mai mult decât este necesar pentru a rezolva disputa părţilor.”

Sursa: juridice.ro