Anunțurile Consiliului Superior al Magistraturii privind ocuparea a 14 funcții de magistrat și a 13 funcții administrative în cadrul instanțelor de diferite nivele au fost publicate în Monitorul Oficial. Prin urmare, judecătorii se pot înscrie în concurs până în data de 11 noiembrie.

La concurs au fost scoase:

  • 4 funcții de judecător la Curtea Supremă de Justiție;
  • 5 funcții la Curtea de Apel Chișinău;
  • 2 funcții la Judecătoria Chișinău (sediul Centru, un post, sediul Ciocana, un post);
  • 1 funcție la Judecătoria Anenii Noi (sediul Bender);
  • 1 funcție la Judecătoria Cimișlia (sediul Leova);
  • 1 funcție la Judecătoria Soroca (sediul Florești).

Totodată, urmează să fie ocupate următoarele funcții administrative:

  • vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău și al Curții de Apel Cahul;
  • vicepreședinte al Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție;
  • președinte al judecătoriilor Bălți, Cahul, Cimișlia, Comrat, Orhei și Ungheni;
  • vicepreședinte al judecătoriilor Bălți, Chișinău (sediul Buiucani), Comrat și Soroca.

Persoanele care vor să se înscrie în concurs trebuie să depună, la CSM, următoarele acte:

  • cererea de participare la concurs;
  • curriculum vitae actualizat;
  • motivarea personală;
  • cazierul judiciar, în cazul expirării valabilității acestuia la data depunerii cererii (pentru candidații la funcția de judecător);
  • certificatul medical privind starea sănătății, în cazul expirării valabilității acestuia la data depunerii cererii.