Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat modificarea Hotărârii CNPF nr. 22/3/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (în redacție nouă).

Potrivit CNPF, amendamentele au fost condiționate de necesitatea ajustării cadrului normativ aferent sistemului ”bonus-malus”, urmare a petițiilor înregistrate la CNPF.

Mai exact, proiectul prevede introducerea prevederii de aplicare a sistemului ”bonus-malus” prin stabilirea istoricului daunelor urmare a accidentelor provocate de persoanele ce posedă contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, precum și a istoricului daunelor persoanelor care anterior nu au deținut acoperire de asigurare, dar pentru care s-au achitat despăgubiri din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii gestionat de Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (sistemul bonus-malus).

De asemenea, Regulamentul a fost completat cu un punct separat, care prevede că la încheierea contractelor de asigurare cu o persoană cu domiciliul în Republica Moldova, inclusiv în stânga Nistrului, coeficientul bonus-malus se va aplica doar dacă persoana dispune de act de identitate corespunzător Registrului de stat al populației.