Sindicaliștii și Patronatul cer Guvernului stabilirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3100 de lei, începând cu 1 septembrie 2021.

Solicitarea se regăsește într-o adresare comună a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, care au încheiat la 7 iulie un Memorandum de înțelegere, expediat premierului interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

“Recent, prin demersul nr. 03-01/179 din 31.05.2021, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a venit cu propunerea de a majora cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei. Este de notat că actualmente, în conformitate cu prevederile art. 12 al Legii salarizării nr. 847 din 14.02.2002, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se stabilește de Guvern, după consultarea partenerilor sociali”, comunică sindicaliștii și patronatul.

Părțile menționează că au ajuns la o poziție comună în privința stabilirii cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3.100 de lei în urma consultărilor. Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

Totodată, ei mai argumentează că stabilirea unui nou cuantum minim garantat al salariului în sectorul real se face luând în considerare evoluția economică din Moldova, inflația, procesele migraționale ale forței de muncă, necesitatea compensării veniturilor ratate ale salariaților pe parcursul pandemiei de Covid-19, precum și asigurarea unor garanții minime în domeniul salarizării corespunzătoare nevoilor salariaților.

În context, sindicaliștii și patronatul propun inițierea procedurii de elaborare a proiectului de document, care să prevadă majorarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real convenit de către partenerii sociali la nivel național.

Conform datelor statistice, în anul 2021, în România, salariul minim brut este de 2300 de lei românești sau circa 10 mii de lei moldovenești, depășind de circa 3,4 ori cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din Republica Moldova; în Ucraina – 6000 de grivne sau circa 3900 de lei moldovenești; în Rusia – 12792 de ruble sau circa 3100 de lei moldovenești.