Un avocat solicită Curții Constituționale verificarea constituționalității prevederilor art. 65 alin. (3) din Codul de procedură penală și a art. 13 alin. (1) din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, invocând că prevederile contestate nu oferă claritate și previzibilitate momentului în care o persoană capătă statutul de condamnat.

Apărătorul susține că nu este clar dacă acest moment apare odată cu adoptarea deciziei definitive și executorii a instanței de apel (dacă sentința instanței de fond a fost atacată cu apel) sau atunci când Curtea Supremă de Justiție a adoptat decizia sa privind inadmisibilitatea recursului depus împotriva deciziei instanței de apel.

Potrivit autorului sesizării, neclaritatea derivă din neînțelegerea explicită a momentului în care o sentință judecătorească devine definitivă, în sensul art. 65 alin. (3) din Codul de procedură penală (persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă se numeşte: condamnat, dacă sentinţa este, parţial sau integral, de condamnare) ca persoana să poată fi numită ”condamnat” și ca în privința acesteia să poate fi aplicate prevederile Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

Avocatul susține că din prevederile art. 466, alin. (3) din Codul de procedură penală (Hotărârile instanţei de apel rămân definitive la data pronunţării deciziei în apel) rezultă că o persoană capătă statutul de condamnat la data pronunțării deciziei în apel, care este o decizie executorie. Acest lucru ar fi confirmat și prin prisma art. 466, alin. (1) din Codul de procedură penală (Hotărârea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data când a rămas definitivă) și art. 467. alin. (1) din CPP (Hotărârile judecătoreşti definitive şi ordonanţele procurorului privind încetarea urmăririi penale sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere executorie pe întregul teritoriu al Republicii Moldova).

Apărătorul mai notează în sesizare că neclaritatea prevederilor contestate reiese din contradicția cu prevederile constituționale sub aspectul ”calității legii” și poate duce la aplicarea arbitrară a lor.

În speța în care a fost ridicată excepția a fost respinsă cererea de aplicare a prevederilor Legii amnistiei, care permit reducerea cu 1/3 a pedepsei, pe motiv că statutul de condamnat a apărut odată cu pronunțarea unei decizii CSJ de inadmisibilitate a rcursului împotriva condamnării. Aceasta decizie a CSJ a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii amnistiei, respectiv prevederile acestei legi nu puteau fi aplicate. Avocatul susține însă că, clientul său a căpătat statutul de condamnat odată cu pronunțarea deciziei Curții de apel, pusă în executare imediat după pronunțare și înaintea intrării în vigoare a Legii amnistiei.