Agenţia Servicii Publice a anunțat iniţierea procesului de modernizare a sistemului de  programare electronică la examenul de obţinere a permisului de conducere în scopul îmbunătăţirii serviciilor de programare, precum și pentru prevenirea cazurilor de programare frauduloasă.

Platforma modernizată de programare va asigura îmbunătăţirea și optimizarea business proceselor de înscriere prealabilă la examene de calificare a conducătorilor auto și obținerea permisului de conducere, precum și va ridica nivelul de securitate a procesului de programare, a informat instituția.

Programarea prealabilă şi urgentă la probele teoretică și practică ale examenului de obținere a permisului de conducere în cadrul subdiviziunilor teritoriale competente ale ASP, se realizează exclusiv prin intermediul resurselor Agenției: online prin accesarea paginii oficiale a instituției www.asp.gov.md, telefonic la numerele de contact ale subdiviziunilor teritoriale de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto sau nemijlocit în cadrul oficiului, precum și prin apel la numărul unic al Call-centrului 14909.

Serviciul de programare la examen în regim obişnuit se prestează de către Agenţia Servicii Publice în mod gratuit.

ASP recomandă persoanelor care solicită programarea la examenul de obţinere a permisului de conducere, atât în regim obişnuit, cât şi la programarea în regim de urgentă, să evite propunerile de programare la probele examenului de obţinere a permisului de conducere, venite de la persoane terţe (prin intermediul aplicaţiilor ”Telegram”, ”WhatsApp”, ”Viber”, etc.)

Toate cazurile depistate la programarea frauduloasă prin intermediul persoanelor terţe au fost documentate și transmise de către ASP organelor de drept.