Serviciul Fiscal de Stat a aprobat Lista contribuabililor mari pentru anii 2021-2022. În listă  au fost incluse 560 de contribuabili, printre care instituții bancare, petroliere, aeriene etc.

Potrivit SFS, o dată la 2 ani, selecția contribuabililor mari se realizează din contribuabilii eligibili, agenți economici persoane juridice și persoane fizice rezidenți ai Republicii Moldova care desfășoară activitate de întreprinzător în conformitate cu prevederile Legii nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi pe parcursul a cel puțin 3 ani și persoane fizice care corespund prevederilor art.5 pct.3) lit. a) din Codul fiscal).

Criteriile de selecție sunt:

  • Criteriul de bază;
  • Criteriile specifice;
  • Criteriul de continuitate.

De asemenea, la selectarea contribuabililor pentru includerea în Lista contribuabililor mari, au fost luate în considerație criterii specifice, cum ar fi: criteriul continuității, criteriul poziției dominante și/sau importanței semnificative într-un anumit domeniu al economiei naționale și criteriul interdependenței și/sau relațiilor specifice.

Prin Ordinul SFS nr. 613 din 09.12.2020 a fost aprobată procedura și criteriile de determinare a statutului de contribuabil mare (disponibilă aici).

Totodată, prin Ordinul nr. 635 din 21 decembrie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a aprobat Lista agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2021-2022 (disponibilă aici).

Administrarea fiscală a agenților economici - contribuabili mari continuă să fie desfășurată de către Direcția generală administrare contribuabili mari a Serviciului Fiscal de Stat (MD-2005, mun. Chișinău, str. Constantin Tănase nr. 6, et. 5).