Schimbarea teritoriului de activitate între notari nu va fi admisă, iar acest lucru va fi prevăzut expres de Legea cu privire la organizarea activității notarilor. Ministerul Justiției a remis Guvernului spre examinare un proiect privind modificarea unor acte normative, care prevede modificări la Legea cu privire la organizarea activității notarilor și Legea privind procedura notarială.

Potrivit documentului, art. 31, alin. (1) va fi completat cu propoziția cu următorul cuprins: „Nu se admite schimbul teritoriului de activitate între notari.

Schimbarea teritoriului de activitate între notari nu este permisă nici în prezent, iar Legea prevede în ce condiții are loc schimbarea teritoriului de activitate al notarului și căror condiții acesta urmează să se conformeze. Potrivit Ministerului Justiției, actualele prevederi sunt interpretabile.

Ministerul menționează că înregistrează un număr tot mai mare de adresări din partea notarilor privind schimbarea reciprocă a teritoriilor de activitate (schimbarea „post pe post”).

Prevederile legale în vigoare nu reglementează schimbarea reciprocă a teritoriilor de activitate, ci stabilesc că notarii care doresc să-și schimbe teritoriul de activitate, urmează să participe la concursul pentru suplinirea locurilor vacante de notar, organizat în condițiile Legii cu privire la organizarea activității notarilor și ale Regulamentului privind modul de organizare şi desfășurare a concursului pentru suplinirea locurilor vacante de notar, formula de calcul al mediei de concurs, precum și modul de contestare a rezultatelor concursului, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 634/2017.

Condiția obligatorie, impusă prin normele art. 23 alin. (1) din Legea cu privire la organizarea activității notarilor și pct. 5 din Regulamentul privind modul de organizare şi desfășurare a concursului pentru suplinirea locurilor vacante de notar, formula de calcul al mediei de concurs, precum și modul de contestare a rezultatelor concursului, este că notarii care doresc să-și schimbe teritoriul de activitate o pot face prin participarea la concurs doar dacă au desfășurat o activitate practică în profesia de notar de cel puțin 5 ani.

Deși prevederile art. 23 din Legea cu privire la organizarea activității notarilor stabilesc că schimbarea teritoriului de activitate a notarului se face exclusiv prin concurs pentru locul declarat vacant, solicitanții fac referire la Avizul consultativ al Plenului Curții Supreme de Justiție din 16.12.2013 ”Cu privire la modul de aplicare a art. 141 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1453/2002 cu privire la notariat”.

Potrivit avizului CSJ menționat [ … prevederile art. 141 din Legea cu privire la notariat nr. 1453/2002, sunt improprii cazurilor de schimbare reciprocă între doi notari a teritoriului de activitate, deoarece sunt aplicabile doar situațiilor declarării de către Ministerul Justiției vacanței locurilor pentru desfășurarea activității de notar.

De asemenea, se va ține cont că prevederile art. 13 al Legii cu privire la notariat nr. 1453/2002 nu stabilesc expres interdicția de a desfășura activitatea notarială în alt teritoriu decît cel pentru care a fost promovat concursul. Astfel că cererea a doi notari, care solicită un schimb benevol și echivalent a teritoriului de activitate, potrivit necesităților ambelor părți, nu are interdicții prevăzute de lege și în acest caz se va aplica regula ceea ce nu este interzis este permis… ].  

Ministerul Justiției susține că în ultima perioadă a avut de executat mai multe hotărâri ale instanțelor judecătorești potrivit cărora s-a acceptat schimbul ”post pe post” între notari, în motivarea hotărârilor făcându-se referire la avizul CSJ din 16.12.2013.

Instituția susține că imediat după învestirea cu împuterniciri de exercitare a activității notariale în teritoriile pentru care s-a efectuat schimbarea reciprocă între notari, notarii care au cedat locurile din mun. Chișinău pentru desfășurarea activității într-un alt teritoriu de activitate, ulterior au depus cereri de încetare a activității. Astfel, locurile din mun. Chișinău la moment sunt completate supra necesităților, iar în alte teritorii există un număr insuficient de notari care nu pot face față tuturor solicitărilor din partea cetățenilor.

Potrivit ministerului, pe parcursul anilor 2016-2020 dintr-un număr de opt notari (patru mun. Chișinău și patru în alte raioane) care și-au schimbat teritroriul de activitate (post pe post), actualmente efectiv își desfăsoară activitatea: patru în mun. Chișinău și unul în raion, ceea ce a  influenţat numărul total de notari în teritoriile respective; au fost afectate drepturile notarilor din raioane prin majorarea volumului solicitărilor, nefiind asigurat accesul prompt al populaţiei din raioane la servicii notariale.

Ministerul mai menționează că numărul plângerilor către cetățenilor care invocă faptul că nu sunt notari în teritoriul unde locuiesc, fiind nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare pentru a se deplasa în alte raioane în vederea obținerii serviciilor notariale, este în permanentă creștere.