Autor: Florin MIHAILOV, consultant superior, Secția Legislație, Direcția Juridică, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Ți s-a întâmplat  vreodată să incluzi radioul și deodată să auzi piesa ta preferată din anii nouăzeci, dar, spre uimirea ta, după câteva momente, să realizezi că este vorba,  de fapt, despre o piesă nouă a unui alt artist ce conține o porțiune din piesa dată? Oare ești singurul care a înțeles acest lucru? O fi ăsta un furt intelectual sau totuși e un contract la mijloc?

În materialul de față ne propunem să elucidăm regimul juridic al unui fenomen tot mai des întâlnit în industria muzicală internațională, cunoscut sub denumirea de ”sampling”.

Samplingul este procedeul creațional prin care o porţiune dintr-o piesă este preluată și/sau remodificată într-o piesă nouă. Cuvântul provine de la termenul englez ”sample”, ce semnifică ”mostră”.

Samplingul poate fi realizat printr-o varietate de metode asupra diverselor forme de exprimare artistică, incluzând tăierea peliculelor magnetice din casete, prin manipularea fizică a plăcilor de vynil pe un pick-up, și ulterior remixând sunetele utilizând tehnologiile digitale.

Samplingul modern nu mai presupune neapărat preluarea unor piese vechi de pe vyniluri sau casete. Preluarea unor piese digitale poate fi făcută chiar și pe propriul calculator într-un software de compoziție muzicală.

De facto, samplingul nu este un fenomen apărut recent. Primele atestări ale acestuia se întâlnesc încă la mijlocul secolului trecut, când se utiliza banda magnetică, iar prin manipularea/ montarea/editarea acesteia, erau realizate noi sunete și compoziții. Însă, atunci, acest fenomen se afla doar într-o fază incipientă și experimentală și, deseori, era dificil de realizat din cauza complexității lucrului cu banda magnetică.

Însă, la sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut, au apărut primele mpc-uri și sintetizatoare. Aceste noi instrumente digitale au permis compozitorilor preluarea unor secvențe muzicale din alte piese într-un format mult mai facil de controlat și modificat.

Progresul tehnologic, care a permis trecerea la instrumentele digitale, a revoluționat industria muzicală, datorită acestui fapt, în anii 70-90, fiind posibilă apariția unei multitudini de noi genuri muzicale, care au generat noi ritmuri, sunete, melodii si aranjamente muzicale.

Însă același progress tehnologic a adus cu sine noi provocări pentru creatori și titularii de drepturi de autor și drepturi conexe.

Regimul juridic al operelor derivate

Din punct de vedere legal, opera nou creată prin procedeul denumit in industria muzicală ”sampling” reprezintă o opera derivată.

Astfel, pe lângă condițiile de protecție a operelor prin drept de autor (opera să fie originală, rezultat al activităţii de creaţie intelectuală; opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor; opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publică), în cazul operelor derivate se mai impune încă o condiție: cea a neprejudicierii drepturilor autorului operei originare. Dacă și această condiție este îndeplinită, opera derivată poate constitui obiectul dreptului de autor. Subiectul acestui drept este creatorul său, care se bucură de toate prerogativele dreptului, dar nu dobândește niciun drept asupra operei originare.

Conform art. 6 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe (in continuare Legea nr. 139/2010), ”Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor operele derivate şi integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale preexistente, şi anume traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor literare, artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale”. Respectiv, operele derivate sunt creațiile la baza cărora stă una sau mai multe opere.

Conflictele pe marginea utilizării samplingului în operele derivate apar din cauza faptului că atât legislația națională, cât și cea internațională oferă drepturi exclusive titularilor de drepturi. 

Potrivit art. 11 lit. k) din Legea nr. 139/2010, ”Autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv prin transformarea, adaptarea, aranjamentul sau alte modificări ale operei”. Astfel, orice valorificare a unei porțiuni din altă piesă muzicală va fi interzisă de către titularul de drepturi.

Mai mult decât atât, în cazul samplingului poate fi invocată și plagierea, titularul de drepturi fiind în drept nu doar să ceară tragerea la răspundere civilă a persoanei ce valorifică opera derivată din opera sa originară, dar și să depună un denunț privind însușirea paternității și reproducerii operelor/fonogramelor în vederea tragerii la răspunderea contravențională (art. 96 alin (1) Codul Contravențional) sau la răspunderea penală (art. 185Cod Penal) a ”plagiatorului”.

Plagiatul reprezintă prezentarea drept creație personală a creațiilor intelectuale originale ale unui alt autor, în contexte sociale în care creațiile personale sunt recunoscute și recompensate. Acesta e folosit în sensul de furt artistic sau însușirea paternității altui autor.

Plagiatul este folosit în scop de însușire a creației altuia și de aducere a acesteia la cunoștința publicului și de a o reprezenta ca fiind a plagiatorului însuși. Plagiatul reprezintă  actul prin care un scriitor sau autor folosește producțiile altuia fără să-i recunoască dreptul de autor.

În antichitate, plagiatul se considera furtul dreptului de autor, iar plagiatorii erau alungați din cetate.

Gravitatea plagiatului în aceste contexte sociale provine din faptul că distorsionează logica recompensării meritelor, ducând la o distribuire injustă a recompenselor. Plagiatul reprezintă o trișare, schimbând natura ”jocului” prin degradarea competiției între participanți.

Plagiatul nu se măsoară prin intenția autorului, ci prin creația rezultată – mai precis, prin mesajul transmis publicului. Chiar dacă autorul a avut intenția de a se inspira și de a crea un produs intelectual mai bun, prin referirea la creațiile altor autori, dacă lucrarea sa produce confuzie în rândul ascultătorilor între creatorul real și semnatar, este vorba despre plagiat.

Precizăm că nu există nicio prevedere legală care să justifice mitul din industria muzicală precum că este permisă utilizarea câtorva secunde dintr-o piesă originară sau a câtorva note din melodia originară. O atare utilizare poate duce la tragerea la răspundere a autorului operei derivate conform celor menționate mai sus.

Prin urmare, conform art. 16 din Legea nr. 139/2010 ”[…] opera derivată poate fi realizată doar cu consimţămîntul autorului operei originale. Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu va prejudicia drepturile autorului a cărui operă originală a fost  tradusă, adaptată, aranjată sau transformată în alt mod”.

În baza celor expuse mai sus, deducem că utilizarea operelor preexistente este permisă doar dacă este realizat consimțământul titularului de drepturi. Potrivit art. 30 din Legea nr. 139/2010, acest consimțământ trebuie să ia forma unui contract de transmitere a drepturilor (contract de cesiune sau contract de licență).

Astfel, dacă utilizezi secvențe din muzica altor persoane în propria ta muzică, ar trebui întâi să obții acordul în scris al acestora, pentru a evita litigiile cu privire la încălcarea dreptului de autor. Totuși, această regulă este una general aplicabilă în cazul valorificării comerciale a muzicii nou create. 

Precizăm că la art. 25 din Legea nr. 139/2010 este stipulat că ”Fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi fără plata remuneraţiei de autor, se permite reproducerea temporară a operelor dacă actele de reproducere:

a) sunt tranzitorii sau ocazionale;

b) constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnologic;

c) urmăresc unicul scop de a facilita:

– transmiterea de către un intermediar în cadrul unei reţele din terţe persoane;

– utilizarea licită a unei opere;

d) nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare”.

Prin urmare, utilizarea ocazională fără scop economic a unei porțiuni dintr-o piesă muzicală ar putea fi permisă dacă această utilizare ”nu contravine valorificării normale a operelor şi dacă nu prejudiciază interesele legitime ale autorilor sau ale altor titulari ai dreptului de autor”, așa cum prevede art. 24 al legii menționate supra.

Procesul de obținere a permisiunii de la titularii de drepturi

Conform celor menționate mai sus, dacă utilizați porțiuni de muzică ale altor persoane în propria voastră muzică, ar trebui să obțineți mai întâi permisiunea scrisă, pentru a evita acuzațiile de încălcare a dreptului de autor/conex. Acest lucru este valabil în special dacă intenționați să lansați muzică comercială și să faceți profit de pe urma valorificării acesteia.

Procesul de obținere a permisiunii de la titularii de drepturi este denumit în practică ”clearance sample”. Ignorarea permisiunii corespunzătoare poate duce la consecințe grave, inclusiv litigii pentru recuperarea daunelor bănești sau incapacitatea de a distribui muzica publicului. Muzicieni fiind, veți dori, evident, să evitați asemena scenarii.

Mai mult decât atât, un artist care utilizează altă muzică străină în piesele sale este sub o sarcină care nu afectează niciun alt obiect de autor: de jure, oricine dorește să obțină o licență pentru adaptarea/transformarea unei piese trebuie să obțină de fapt două licențe – una de la titularul dreptului de autor asupra operei muzicale și una de la titularul dreptului conex asupra fonogramei (inclusiv dreptul conex asupra interpretării). Titularul unui drept de autor este rareori și titularul drepturilor conexe. Astfel, în practică artiștii se pot confrunta cu  problema obținerii primei licențe și cu refuzul obținerii celei de-a doua licențe, această situație ducând la un blocaj al utilizării date.

Drept exemplu, unele trupe, precum The Beatles, au o politică de refuz a oricăror utilizări a pieselor lor în alte opere noi (eng. ”no-sampling policy”). Astfel, în practică rareori veți putea auzi piese ce ar conține sample-uri din legendara trupă britanică.

Precedente judiciare străine

Practica Republicii Moldova nu atestă precedente în litigiile ce ar ține de fenomenul samplingului, prin urmare, voi menționa, cu titlu de curiozitate juridică, următoarele cauze:

- Una dintre primele hotărâri mediatizate pe larg, emise în domeniul utilizării altor opere muzicale în opere derivate, a fost în 1991 în SUA, când compozitorul Gilbert O'Sullivan l-a dat în judecată pe rapperul Biz Markie, după ce acesta a preluat o secvență dintr-o piesă a sa. Prin hotărârea Curții federale din 17.12.1991, s-a decis că preluarea piesei fără permisiune a încălcat drepturile de autor. În loc să ceară vreo redevență din valorificarea operei derivate, O'Sullivan i-a obligat pe cei de la Warner Bros (casa de discuri a rapperului Biz Markie) să retragă albumele ce conțineau piesa respectivă și să reediteze albumul dat al artistului fără piesa în cauză.

  • Cauza americană Bridgeport Music, Inc. v. Dimension Films. Acesta este un litigiu și precedent care s-a dovedit a fi important în definirea legii dreptului de autor american, în speță pentru muzica înregistrată. Cazul s-a concentrat pe melodia „100 miles and Runnin” a trupei rap N.W.A ce conținea o secvență de două secunde din melodia unei chitări dintr-o fonogramă a trupei Funkadelic. În practică, N.W.A. a preluat un acord de două secunde, a coborât tonul și a repetată de cinci ori succesiv acordul în cântecul lor. Toate acestea s-au făcut fără permisiunea trupei Funkadelic și fără vreo compensație plătită casei de discuri Bridgeport Music, cea care deținea drepturile asupra muzicii Funkadelic.

Prima instanță, Curtea Federală a SUA, a hotărât că nu a fost o încălcare a dreptului de autor, iar la data de 03.05.2005 Curtea de Apel a SUA a modificat hotărârea decizând că samplingul încalcă legea dreptului de autor. Argumentul lor a fost că, în cazul unei fonograme, doar titularul dreptului de autor asupra unei opere are dreptul exclusiv de a reproduce opera. În conformitate cu această interpretare a legii dreptului de autor, utilizarea oricărei secțiuni a unei opere, indiferent de lungime, ar încălca drepturile de autor, cu excepția cazului în care titularul dreptului de autor și-a dat permisiunea.

  • În 2019, Curtea Europeană de Justiție a emis decizia în cazul C-476/17 prin care a statuat că producătorii Moses Pelham și Martin Haas au utilizat ilegal în piesa Sabrinei Setlur intitulată ,,Nur Mir” o secvență din tobele imprimate în piesa ”Metal on Metal” a trupei Kraftwek din 1977. Decizia dată se evidențiază prin faptul că, instanța a menționat că permisiunea este necesară pentru acele porțiuni muzicale care pot fi recunoscute în opera derivată, iar în cazul acelor preluări de nerecunoscut se poate permite utilizarea și fără autorizare.

Exemple de opere derivate:

1. Piesa ”Wild Thoughts”, semnată DJ Khaled și Rihanna, conține un sample din renumitul hit din 1999  ,,Maria , Maria”, semnat de Carlos Santana.

2. Piesa ”Murder to Excellence”, semnată de Jay-Z și Kanye West, conține un sample din renumitul cântec folcloric al Fetelor de la Căpâlna.

3. Piesa ”Bittersweet symphony”, semnată de cei din trupa The Verve, conține un sample de cinci secunde dintr-o succesiune de cinci note a unei viori din coverul Orchestrei lui Andrew Oldham asupra piesei ”The Last Time” a trupei The Rolling Stone. Curios este faptul că, în acest caz, trupa deținea o licență asupra utilizării sample-lui dat, dar managerul trupei The Rolling Stones a invocat că aceștia au depășit lungimea porțiunii prevăzută conform contractului, astfel rezultând preluarea a 100% din redevențele din valorificarea operei derivate.

4. Piesa ”Live your life”, semnată de T.I. și  Rihanna, conține un sample semnificativ din hitul trupei O-Zone ”Dragostea din Tei”.

5. Piesa ”Ice Ice baby”, semnată de Vanilla Ice, conține un sample din piesa ”Under Pressure”, semnată de Queen și David Bowie. De menționat faptul că, inițial, ultimii nu au primit redevențe și nici nu au fost trecuți în calitate de co-autori ai piesei date. Doar după ce avocații trupei Queen și ai lui David Bowie l-au amenințat pe Vanilla Ice că îl vor da în judecată, artiștii originali au fost recompensați și trecuți oficial în calitate de co-autori ai piesei muzicale.

Concluzii

Din toate operele derivate, cele realizate în urma samplingului ridică cele mai multe întrebări. Astfel, consider drept oportună studierea acestui fenomen, date fiind actualitatea și popularitatea lui în prezent. Specificul samplingului constă în următorul fapt: dacă acesta este executat superficial, este posibilă invocarea plagierii sau a unei adaptări/remodificări fără voința autorului. Totuși, în practică există cazuri când anumite sample-uri sunt preluate cu atâta abilitate și sunt prelucrate atât de complex încât acestea ajung să fie de nerecunoscut chiar și pentru autorul original. Astfel, rolul acelui mic element primordial poate deveni neînsemnat pentru opera rezultată ulterior. Drept urmare, nimeni nici nu sesizează barem  drepturile încălcate.

Progresul tehnologic permite în prezent modelarea și transformarea sunetelor în modalități ce fac aproape imposibilă detectarea operei originale din opera derivată. Acest fapt se datorează unor procedee precum: separarea melodiei pe note și rearanjarea acesteia într-o ordine total nouă, schimbarea tonalității, aplicarea efectelor de procesare a sunetelor (ex. reverb, distorsiuni, delay etc) ș.a.m.d.

Dezvoltarea internetului a impulsionat și mai mult samplingul, oferind posibilitatea interacționării dintre artiști din culturi total diferite și nașterea unor noi opere muzicale originale.

În dorința de a proteja titularii de drepturi, sistemul drepturilor de autor și al drepturilor conexe a fost construit ca o formă de monopol, în detrimentul creativității. Acest fapt va provoca legiuitorii din diferite țări să traseze noi limite și excepții în utilizarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe.

REZUMAT

Samplingul: între artă și răspundere juridică. Samplingul este un fenomen des întâlnit în industria muzicală internațională. Acesta implică valorificarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe asupra unei opere originale în altă operă derivată. Pentru a nu fi tras la răspundere juridică, artistul își propune utilizarea unei piese într-o creație nouă, fiind necesară licențierea drepturilor de autor și drepturilor conexe asupra piesei originale. Acest proces este unul complex și presupune negocierea și elaborarea unor contracte de transmitere a drepturilor de autor. Practica judiciară internațională demonstrează că există numeroase cazuri de decizii prin care numeroși artiști au fost trași la răspundere pentru că au adaptat/transformat o altă piesă într-o creație nouă fără consimțământul artistului original. De asemenea, în istoria industriei muzicale există multiple situații în care, datorită  bunei cunoașteri a mecanismului drepturilor de autor, artiștii au reușit obținerea drepturilor asupra operei originale și crearea unor noi hituri de succes.