Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârile în cauzele Canter și Magaleas v. Republica Moldova și Rusia, Sobco și Ghent v. Republica Moldova și Rusia, și Coțofan v. Republica Moldova și Rusia (nr. 5659/07).

În cauza Canter și Magaleas reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, invocând condamnarea lor de către o instanță care nu poate fi calificată nici stabilită prin lege, nici independentă, precum și de faptul că nu au avut parte de un proces echitabil.

La 2 martie 2005, reclamanții au fost arestați de către așa-numitele forțe de ordine ale ”RMN” (Republica moldovenească nistreană), fiind bănuiți de comiterea unui omor. La 1 iunie 2009, reclamanții au fost condamnați la 14,5 ani și, respectiv, 14 ani privațiune de libertate. La 4 august 2009, așa-numita Curte Supremă de Justiție a ”RMN” a menținut sentința.

În decembrie 2014, reclamanții au depus un recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova. La 14 februarie 2015, CSJ a admis recursul reclamanților și a casat sentința instanței de judecată din ”RMN”, deoarece aceasta fusese emisă de către o instanță neconstituțională. Reclamanții au fost eliberați din detenție la 20 iulie și, respectiv, 20 august 2015.

În cauza Sobco și Ghent reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, invocând lipsa unui proces echitabil, deoarece presupusele instanțe ale autoproclamatei ”RMN” nu au fost instituite prin lege, iar judecătorii nu au fost independenți și imparțiali.

În 2005, reclamanții au fost concediați de la locul de muncă. Prin urmare, aceștia au acționat angajatorul în judecată. Procedurile de judecată au început în 2005 și s-au finalizat la 15 iunie 2006 și, respectiv, 19 februarie 2009, acțiunile reclamanților fiind respinse. Ambele cauze au fost examinate cu mai multe încălcări procedurale de către așa-numita Curte Supremă de Justiție a ”RMN”, fiind totodată interzisă examinarea materialelor cauzei.

În cauza Coțofan, reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 13 din Convenție, invocând lipsa unui remediu efectiv, și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocând sechestrarea autoturismului personal și, respectiv, ingerința ilegală în dreptul său de proprietate din cauza aplicării unei amenzi în privința sa, în condițiile în care automobilul reclamantului fusese înregistrat de către autoritățile Republicii Moldova și avea numere de înregistrare moldovenești.

La 16 decembrie 2006, un ”ofițer vamal” al autoproclamatei ”RMN” a oprit reclamantul la punctul de control și i-a confiscat automobilul, deoarece acestea nu ar fi oprit la intrarea pe teritoriul ”RMN”. Ulterior, pentru a-și recupera automobilul, reclamantul a trebuit să plătească o amendă de 58 de dolari SUA.

La 19 decembrie 2006, reclamantului i-a fost ridicat și permisul de conducere, deoarece el nu ar fi respectat regulile de circulație. Automobilul său de asemenea a fost confiscat pe motiv că reclamantul nu s-a conformat ”regulilor vamale”, reclamantul reușind totuși să și-l recupereze abia cinci ore mai târziu. Permisul de conducere nu i-a fost restituit, fiindu-i eliberat un permis de conducere provizoriu.

În toate trei cauze, cu privire la jurisdicția statelor reclamate în legătură cu evenimentele produse în raioanele de est ale Republicii Moldova, Curtea a reiterat principiile generale menționate în cauzele Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer. Curtea a notat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamanților în baza Articolelor 3, 5 și 13 din Convenție.

Cu referire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit că aceasta a exercitat un control efectiv asupra autorităților ”RMN” în perioada relevantă în speță.

Astfel, în cauza Canter și Magaleas, Curtea a recunoscut încălcarea Articolului 6 § 1 de către Federația Rusă, obligând guvernul rus să achite fiecărui reclamant câte 6.000 de euro pentru prejudiciul moral, precum și 4.080 euro în calitate de costuri și cheltuieli.

În cauza Sobco și Ghent, Curtea a recunoscut încălcarea Articolului 6 § 1 de către Federația Rusă, menționând că nu a fost necesar să se examineze, în mod separat, plângerea cu privire la Articolul 13, obligând guvernul rus să achite fiecărui reclamant câte 3.000 de euro pentru prejudiciul moral, precum și 1.200 de euro în calitate de costuri și cheltuieli.

În cauza Coțofan, Curtea a recunoscut încălcarea Articolului 13 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către Federația Rusă, obligând guvernul rus să-i achite reclamantului 44 euro pentru prejudiciul material, 3.000 pentru prejudiciul moral, precum și 2.000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Sursa: agent.gov.md