Un avocat, care reprezintă o companie într-un litigiu de muncă, a sesizat Curtea Constituțională solicitând exercitarea controlului constituţionalităţii sintagmei ”din vina angajatorului”, conţinute în art. 330 alin. (2) Codul muncii.

Articolul contestat prevede ”(2) în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art. 142), a indemnizaţiei de concediu (art.  117), a plăţilor în caz de eliberare (art. 143) sau a altor plăţi (art. 123, 124, 127, 139, 186, art. 225 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0,3 la sută din suma neplătită în termen".

Apărătorul consideră că aceste prevederi sunt contrare Constituției, iar sintagma ”din vina angajatorului” poartă un caracter incert, neacordând justiţiabilului un grad suficient de previzibilitate vizavi de calitatea subiectului constatator al vinovăţiei angajatorului.

Potrivit autorului sesizării, nu există nici certitudinea privitoare la momentul şi modalitatea constatării vinovăţiei angajatorului (extrajudiciar - prin emiterea unui act al organului de control sau judiciar  -prin hotârârea instanţei de judecată). Acest fapt, susține avocatul, generează aplicarea diferită a legislaţiei muncii de către instanţele de judecată, ceea ce constituie în sine o încălcare crasă a accesului la justiţie.

Apărătorul mai invocă faptul că posibilitatea constatării încălcării legislației muncii de către diverse autorități privează apriori persoana de dreptul la un proces echitabil.