Autor: Maxim Macovei, Casa de Avocatură ”Efrim, Roşca şi Asociaţii”

Una din teoriile economice răspândite, care deduce necesitatea existenței și organizării proceselor sub umbrela persoanei juridice (Ronald Coase’s Theory of the firm sau Transactions cost theory) explică această necesitate prin prisma costurilor (transaction cost). Cât mai multe procese, interacțiuni pe piață, reglementări, cu atât mai rentabil din punct de vedere al costurilor este să organizezi procesele pe intern, cu ajutorul salariaților, astfel reduci cheltuielile pe care firma le-ar avea dacă ar încheia contracte pentru fiecare proces, necesitate în parte. Pe termen lung, eficiența economică a organizării multor procese interne sub umbrela unei persoane juridice (cu salariați) este mai mare, costurile mai reduse, comparativ cu situația în care firma ar avea subcontractranți independenți pentru fiecare sarcină, necesitate (aici și costurile negocierii fiecărui contract în parte, riscul schimbării circumstanțelor, imprevizibilitatea pe piață etc.).

La alt capăt sunt efectele adverse ale acestor optimizări. Să examinăm riscurile economice și juridice ale angajatorului prin prisma actelor normative locale, în ipoteza în care salariatul (după Coase este parte imuabilă a ecuației de optimizare a costurilor unei firme) este cel care cauzează prejudicii angajatorului sau terților (și răspunde angajatorul).

Concluzia pe care o voi argumenta mai jos este că actele normative care reglementează răspunderea materială a salariatului sunt depășite, respingător de incomplete, condiționează o stagnare toxică, marinate în același sos cu gust sovietic de 16 ani, nu oglindesc necesitățile pieței.

“E libertate dacă vrei - însă libertate într-o cabină telefonică.” (din “Insula” de Aldous Huxley).

Limitele răspunderii materiale a salariatului

Art. 327 alin. (2) din Codul Muncii  prevede:

Contractul individual şi/sau cel colectiv de muncă pot specifica răspunderea materială a părţilor. În acest caz, răspunderea materială a angajatorului faţă de salariat nu poate fi mai mică, iar a salariatului faţă de angajator – mai mare decât cea prevăzută de prezentul cod şi de alte acte normative.

Art. 334 stabilește când și în ce cazuri salariatul este absolvit de răspundere, inclusiv ipoteza circumstanțelor neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și alte cazuri similare. O altă limitare este inclusă în art. 333 alin. (2) Codul Muncii, care prevede că la stabilirea răspunderii materiale, în prejudiciul ce urmează a fi reparat nu se include venitul ratat de angajator ca urmare a faptei săvârşite de salariat.

Art. 336 Codul Muncii:

Pentru prejudiciul cauzat angajatorului, salariatul poartă răspundere materială în limitele salariului mediu lunar dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Art. 337 alin. (2) Codul Muncii:

Salariatul poate fi tras la răspundere materială deplină pentru prejudiciul material cauzat doar în cazurile prevăzute la art.338.

În art. 338 alin. (1) Codul Muncii sunt specificate 7 ipoteze (plus alte 4, pentru salariații cu o calitate specială - conducători, șefi etc.) în care salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului. Voi examina în special ipoteza de la lit. a) din prevederea menționată: între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri (art.339).

Regula generală: salariatul răspunde pentru prejudiciul cauzat angajatorului în limita salariului mediu lunar. Răspunderea materială deplină este posibilă doar în prezența uneia dintre cele 7 ipoteze indicate în art. 338 alin. (1) Codul Muncii. Una din ipoteze este încheierea contractului de răspundere materială deplină. Aparent, e ok. Aparent.

Contractul de răspundere materială deplină și Patul lui Procust 

Procust, în mitologia greacă, îşi făcuse un obicei din a-şi tortura victimele. Cei care aveau trupurile mai lungi erau aşezaţi în pat şi Procust le reteza picioarele ca să corespundă dimensiunilor patului, iar celor mai scunzi le lungea picioarele ca aceștia să încapă. 

Când am analizat condițiile pentru încheierea contractului de răspundere limitată, mie mi s-a asociat cu istoria Patului lui Procust. Ca angajatorul să prevină aceste riscuri, trebuie să fie eligibil pentru patul procustian creionat de actele normative.

Găsiți asemănări dintre istoria cu Patul lui Procust și prevederile art. 339 alin. (1) și (2) din Codul Muncii:

(1) Contractul scris cu privire la răspunderea materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vârsta de 18 ani şi care deţine o funcţie SAU execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise.

(2) Nomenclatorul funcţiilor şi lucrărilor menţionate la alin.(1), precum şi contractul-tip cu privire la răspunderea materială individuală deplină, se aprobă de Guvern.

Acest nomenclator a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr. 449 din 29.04.2004 despre aprobarea Nomenclatoarelor funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină (în continuare HG 449).

Angajatorul poate încheia cu salariatul un contract de răspundere materială deplină doar dacă salariatul deţine o funcţie SAU execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise, și doar dacă aceste funcții sau lucrări sunt indicate expres în anexele la HG 449. Vedeți aici lista funcțiilor și lucrărilor (Anexa Nr.1).

Funcţie SAU executarea lucrărilor legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise - pare o formulare largă, care ar putea circumscrie dacă nu toate, cel puțin marea majoritatea funcțiilor sau lucrărilor pe care le au salariații în economia națională. Problema este că limitele sunt mult mai pronunțate, or funcțiile sunt indicate expres și exhaustiv, la fel ca lucrările, în Anexa Nr. 1 din HG 449. Ele nu acoperă o mare parte din funcții din Clasificatorul ocupațiilor  (nu mai spun că nici clasificatorul ocupațiilor uneori nu conține toate funcțiile sau specialitățile din economie).

Dacă nu mă credeți, propun mai multe spețe din practica CSJ

Deși litigiile vizează funcția de șofer (până 08.07.2016 funcția de șofer nu era inclusă în nomenclator), importantă pentru analiză sunt concluziile și metoda de interpretare a CSJ. Metoda CSJ e francă: nu este funcția în nomenclator, mot-a-mot, nu puteți încheia cu salariatul contractul de răspundere materială deplină. Adică puteți, dar va fi nul.

Un caz în care angajatorul a putut încasa în întregime:

Dosarul nr. 2ra-949/2018

În această ordine de idei, V.T. prin contractul de muncă nr.429 din 02 aprilie 2012 şi-a asumat răspunderea deplină pentru neasigurarea bunurilor materiale încedinţate spre păstrare, folosinţă sau în alte scopuri. Respectiv, instanţele inferioare corect au concluzionat că V.T., fiind în exerciţiul funcţiei, poartă răspundere materială deplină pentru prejudiciul cauzat SRL „CT”, or, camionul pe care îl conducea în calitate de şofer a fost încărcat cu marfa şi anume 105 calorifere în Ucraina, fiind aplicat sigiliul şi urma să ajungă în Chişinău, iar recurentul era obligat să răspundă de marfă pe întreg traseul.

Mai jos, în toate cazurile, pretențiile angajatorului au fost respinse total sau parțial:

Dosarul nr. 2ra-61/16

...între angajatorul SRL „T-R” şi salariatul T.A. a fost încheiat contractul cu privire la răspundere materială individuală deplină. Conform acestui contract salariatul îşi asumă răspunderea materială individuală deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor materiale transmise salariatului de către angajator

...Acest nomenclator a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004 şi la Anexa nr. 1 prevede în linii generale 6 categorii de funcţii şi 7 categorii de lucrări. Funcţia de conducător auto nu se regăseşte în anexa nominalizată. Prin urmare, Tişcenco Alexandr nu este persoana cu care putea fi încheiat contract de răspundere materială deplină. Prin urmare, instanţa de recurs consideră justă concluzia instanţei de apel, precum că semnarea unui contract de răspundere materială deplină cu conducătorul auto contravine prevederilor art. 339 Codul Muncii şi Hotărârii Guvernului nr. 449 din 29.04.2004, ceea ce, în temeiul art. 216 şi art. 220 alin. (1) Cod Civil, conduce la nulitatea lui, or, în conformitate cu art. 217 alin. (1) Cod Civil, se constată nulitatea de către instanţa de judecată din oficiu.

Dosarul nr. 2ra-10/18 

Colegiul notează însă că, angajatorul SRL ”M-C” a încheiat contractul de răspundere materială deplină cu încălcarea prevederilor imperative ale legii, contractul menţionat fiind unul nul de drept (art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (1) Cod civil), neproducând astfel careva efecte juridice. În acest context, instanţa de recurs reţine că, prin hotărârea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004, a fost aprobat Nomenclatorul funcțiilor deținute și lucrărilor executate de către salariați cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea individuală deplină pentru neasigurarea integrității valorilor transmise. Aşa fiind, în corespundere cu anexa nr. 1 al Nomenclatorului nominalizat (până la efectuarea modificărilor prin hotărârea Guvernului nr. 826 din 04.07.2016), funcția de şofer în anexa dată nu se regăsea. Prin urmare, Colegiul remarcă faptul că G.A. nu este persoana cu care poate fi încheiat un contract de răspundere materială deplină, deoarece funcția deținută de către acesta nu cade sub incidența Nomenclatorului aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004.

În acest sens, nu poate fi reţinut argumentul instanţei de apel precum că funcţia de şofer se încadrează în categoria "alţi salariaţi care efectuează păstrarea, prelucrarea, vânzarea livrarea (transportarea) valorilor”, prevăzută în anexa nr. 1 al Nomenclatorului.

Subsecvent, Colegiul reiterează că, potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, răspunderea materială deplină a altor categorii de funcții sau lucrări executate, neincluse în Nomenclator, poate avea loc şi în baza altor temeiuri, decât în baza contractului scris privind răspunderea materială deplină, cum ar fi prejudiciul cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate stabilite prin sentinţa judecătorească, cât şi în cazul săvârşirii unei fapte penale din imprudenţă (încălcarea regulilor de circulaţie). În speţă, recurentul Gobja Andrei nu poate fi atras la răspundere materială deplină, or, conform materialelor dosarului dânsul a fost sancţionat administrativ pentru încălcarea regulilor de circulaţie, de către organul constatator, dar nu prin sentinţă judecătorească.

Dosarul nr. 2ra-1529/19

Prin urmare, instanţa de apel a învederat că la 15 aprilie 2016, angajatorul nu era în drept să încheie contracte de răspundere materială deplină cu angajaţii şoferi de camioane de mare tonaj care transportă bunuri materiale, cum este în speţă, deci acest contract este lovit de nulitate absolută, ca fiind încheiat contrar prevederilor legii. La fel, instanţa de apel a constatat că N.G. nu poartă răspundere materială deplină pentru prejudiciul cauzat ca urmare a producerii accidentului rutier, ci poate fi supus unei răspunderi parţiale, conform art. 336 Codul muncii, în limita unui salariu mediu lunar, mărimea căruia, după cum a recunoscut de SRL „P” în şedinţa instanţei de apel, constituia 3500 de lei, care a fost deja recuperată.

Dosarul nr. 2ra-2354/18

S-a admis cererea reconvențională depusă de M.I. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de răspundere materială deplină fără număr și dată, încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată ”CP” și M.I. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut că la data semnării contractului individual de muncă – 22 decembrie 2015, conform Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004, care prevede exhaustiv lista funcțiilor deținute de salariații cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală, funcția de conducător auto nu este inclusă. Astfel, prima instanță a concluzionat că Hotărârea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004 se aplică salariaților care efectuează transportarea valorilor, însă în litigiul în cauză, este evident că acțiunea a fost depusă în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin deteriorarea mijlocului de transport, care nu cade sub incidența Nomenclatorului, prin urmare contractul de răspundere materială deplină încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată ”CP” și M.I. este lovit de nulitate absolută și deci nu atrage răspunderea materială deplină a salariatului.

Dosarul nr. 2ra-2428/16

Cu referire la nomele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța de apel a reținut că funcția de șofer nu se regăsește în Nomenclatorul funcțiilor deținute și lucrărilor executate de către salariații cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individual deplină pentru neasigurarea integrității valorilor transmise, iar contractul de răspundere materială deplină ar putea fi încheiat cu taximetriștii doar în partea ce se referă la lucrările legate de recepționarea plăților, altor valori, de la clienți ce urmează a fi transmise în casa angajatorului sau transportate destinatarilor, astfel răspunderea materială deplină a altor categorii de funcții sau lucrări executate, neincluse în Nomenclator, poate avea loc în baza altor temeiuri și nu în baza contractului scris despre răspunderea materială deplină, considerând întemeiată concluzia primei instanțe de a încasa de la J.I. prejudiciul în mărime de 977 lei în limitele salariului mediu lunar.

Hotărârea Plenului CSJ Nr. 11 din 03.10.2005 

Răspunderea materială deplină a altor categorii de funcţii sau lucrări executate, neincluse în Nomenclator, poate avea loc în baza altor temeiuri şi nu în baza contractului scris despre răspunderea materială deplină.

Dosarul nr. 2ra-526/15 

Colegiul remarcă că prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.449 din 29 aprilie 2004 a fost aprobat Nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea individuală deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor transmise. Potrivit anexei nr. 1 la Nomenclatorul, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 449 din 29 aprilie 2004, pot fi încheiate contracte de răspundere materială deplină cu 7 categorii de funcţii şi 7 categorii de lucrări. Funcţia de şofer în anexa nominalizată nu se regăseşte, prin urmare Ţ.R. nu este persoana cu care poate fi încheiat un contract de răspundere materială deplină, deoarece funcţia deţinută de el nu cade sub incidenţa Nomenclatorului dat. Răspunderea materială deplină a altor categorii de funcţii sau lucrări executate, neincluse în Nomenclator, poate avea loc în baza altor temeiuri şi nu în baza contractului scris despre răspunderea materială deplină.

În această ordine de idei, instanţa de recurs consideră necesar de a reduce suma prejudiciului material încasată de la Ț.R. în beneficiul SRL „BC” de la 48 128,69 lei până la 2600 lei, suma limită de răspundere materială a angajatului Ţ.R.

Dosarul nr. 2ra-2184/17

Solicită încasarea de la V.C. în beneficiul SRL „TT” a sumei de 120000 lei, cu titlu de prejudiciu material şi a taxei de stat în sumă de 3600 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău sin 27 decembrie 2016 acţiunea a fost admisă parţial, a fost încasată de la V.C. în beneficiul SRL „TT” suma de 2400 lei, cu titlu de prejudiciu material şi taxa de stat în sumă de 150 lei, iar în total suma de 2550 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 iunie 2017 a fost respins apelul declarat de către SRL „TT şi menţinută hotărârea primei instanţe.

Dosarul nr. 2ra-1450/14 

Acest Nomenclator a fost aprobat prin HG 449 din 29.04.2004 şi prevede la Anexa nr. 1 în linii generale 7 categorii de funcţii şi 7 categorii de lucrări, funcţia de şofer nu se regăseşte în anexa nominalizată, astfel, I.V., nu este persoana cu care poate fi încheiat contract de răspundere materială deplină, deoarece funcţia deţinută de el nu cade sub incidenţa acestui nomenclator. Mai mult, această lista este exhaustivă. Astfel, semnarea unui contract de răspundere materială deplină cu conducătorul mijlocului de transport auto, în privinţa mijlocului de transport, contravine art. 339 al CM al RM şi HG 449 din 29.04.2004, ceea ce conduce la nulitatea actului juridic în conformitate cu art. 216 şi 220 (alin. 1) Cod civil al RM, şi în conformitate alin. (1) al art. 217 Cod civil al RM se constatată nulitatea de către instanţa de judecată din oficiu.

În această ordine de idei, instanţa de recurs consideră necesar de a reduce suma prejudiciului material încasată de la I.V. în beneficiul SRL „B” de la 52198,38 (cincizeci şi două mii o sută nouăzeci şi opt mii lei şi treizeci şi opt bani) lei până la 1550 (una mie cinci sute cincizeci) lei, suma limită de răspundere materială a angajatului I.V..

Dosarul nr. 2ra-1403/14

Nomenclatorul, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 449 din 29.04.2004, prevede exhaustiv funcţiile şi lucrările executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea individuală deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor transmise, fiind imposibilă interpretarea acestora prin extindere. Or, la caz, reieşind din specificul funcţiei deţinute de recurent şi prin prisma Hotărârii de Guvern nr. 449 din 29.04.2004, contractul cu privire la răspunderea materială individuală deplină încheiat între B.N. şi SC „TA” SRL este lovit de nulitate.

Astfel, în cazul din speţă ar fi aplicabil art. 338 alin. (1) lit.c) Codul muncii, care prevede că salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazurile când prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărîre judecătorească, însă reieşind din faptul că acţiunile culpabile ale recurentului nu au fost stabilite prin hotărâre judecătorească şi intenţia acestuia tot nu a fost demonstrată, instanţa de recurs ajunge la concluzia că pretenţia intimatului privind repararea prejudiciului material în sumă de 5000 euro, este vădit neîntemeiată, iar recipisa eliberată de către recurent cu privire la prejudiciul de 2000 euro, tot nu poate fi luată în consideraţie, dat fiind faptul că contravine legii.

ÎN CĂUTAREA LUI TEZEU

Eroul Tezeu (personajul de la care a avut de suferit și Minotaurul) a pus capăt vieții și practicilor sadice ale lui Procust.

Procust în materia răspunderii materiale depline, în versiunea autohtonă, încă nu și-a găsit un Tezeu în toată gloria lui.

Dacă ne conducem de interpretarea textuală, în Anexa Nr. 1 din HG 449 sunt incluse doar funcțiile care au tangență cu instituțiile financiare, retail, angro, construcții, depozit, farmacii, transport și BIBLIOTECI. Salut IT, salut servicii și consultanță și alte sute de sectoare. Lista de lucrări din aceeași Anexă nu este cu mult mai largă.

Tezeu s-ar putea ascunde în alte 6 ipoteze din art. 338 alin. (1) din Codul Muncii când salariatul va fi tras la răspundere materială deplină, ar spune unii. Să vedem ipotezele inițial:

b)salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice;

c) prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărâre judecătorească;

d) prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanţe stupefiante sau toxice, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit.k);

e) prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă;

f) în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;

g) prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.

Tezeu aici are puteri limitate, aș răspunde eu. În ipoteza de la lit. c) avem doar o formă a vinovăției - intenția, și doar dacă anterior e stabilită prin hotărâre judecătorească. Dacă e imprudență, Tezeu stă acasă. În ipoteza de la lit. b) doar dacă a primit bunuri și alte valori în baza unei procuri unice sau document unic, asta acoperă unele situații dar un număr restrâns. În ipoteza de la lit. e) iarăși avem un câmp restrâns pentru Tezeu, pentru că  e doar distrugere sau deteriorare intenționată (adică la fel doar o formă a vinovăției) și mai mult vizează materiale și obiecte corporale (în secolul tehnologiilor informaționale, minunat). Cu restul la fel e clar.

Numeroase situații când funcția sau lucrările nu sunt prevăzute expres în Anexa nr. 1 din HG 449 sau nu cad sub incidența ipotezelor de mai sus (o faptă săvârșită din imprudență, spre exemplu) nu sunt generatoare de răspundere materială deplină pentru salariat, și acesta va răspunde doar în limita salariului mediu lunar, prin optica CSJ.

Așa și trăim. Menționez doar că sectorul IT a depășit 11% din PIB, avem multe raporturi de muncă care sunt intermediate, ajutate de tehnologiile informaționale. Avem suficiente situații când un prejudiciu semnificativ ar putea fi cauzat din imprudență. Avem foarte multe funcții și lucrări care nu se încadrează în limitele procustiene reglementate de Anexa Nr. 1 din HG 449. Mii sau poate zecii de mii.

Lipsa unor reglementări care ar acoperi aceste situații, cuplată cu rigiditatea interpretării judecătorești, transferă prea multe riscuri pe spatele angajatorilor și implicit al afacerilor. Mă gândesc acum că teoria lui Coase ar putea să nu mai fie valabilă pentru multe afaceri mici, unde prejudiciul cauzat de un salariat ar putea depăși veniturile afacerii cu mult, pe când este alternativa unor subcontractanți de la care cel puțin ai șansa teoretică să obții mai mult decât echivalentul unui salariu mediu lunar.

Sper că în curând se vor găsi soluții măcar la nivel legislativ.