Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a făcut publice rezultatele evaluării dosarelor privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea proiectelor start-up recepționate în cadrul apelului VI. 

La 15 octombrie, în urma întrunirii Comisiei de evaluare și selecție din cadrul MADRM din totalul de 32 de dosare recepționate în cadrul apelului VI, au fost prezentate Comisiei 26 de proiecte investiționale ce au întrunit toate criteriile de eligibilitate conform Hotărârii Guvernului 507/2018.

În rezultatul acestui proces, Comisia a selectat pentru finanțare 22 de proiecte investiționale ce vor genera crearea a peste 40 locuri noi de muncă. 

Cei 22 producători agricoli debutanţi urmează să-și inițieze afaceri în agricultură, cu planificarea investiților în sectorul dat de peste 19,0 mil. lei, iar aportul statului pentru inițierea și dezvoltarea noilor afaceri va constitui peste 12,0 mil. lei, surse disponibile spre a fi alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturi și Mediului Rural.

Din totalul dosarelor selectate:

  • 11 proiecte investiționale vizează sectorul zootehnic, în special cel apicol ce prevede dezvoltarea a 10 afaceri prin procurarea familiilor de albine cu utilaj specializat de producere și procesare a mierii.
  • 9 proiecte investiționalese referă la înființarea plantațiilor multianuale, și anume înființarea plantațiilor de nuci, alun, cireș, măr și vie;
  • câte un proiect pentru creșterea legumelor pe teren protejat și procesarea producției agricole.

Totodată, alte 4 dosare au fost evaluate pozitiv de către Comisie doar că semnarea contractelor de acordare a subvenției în avans, va fi asigurată după ce aceste dosare vor fi examinate de către Serviciul antifraudă din cadrul AIPA. În cazul identificării de abateri dosarele vor fi declarate neeligibile.

De menționat, că de la lansarea Proiectului subvenții în avans pentru start-upuri:

  • s-au depus  - 161 dosare privind acordarea subvenției în avans în sumă de peste 90 mil. lei;
  • au fost evaluate pozitiv - 121 dosare în sumă de cca 70 mil. lei;
  • s-a achitat I tranșă pentru 80 de dosare în sumă de 31,8 mil. lei;
  • proiecte finisate și achitate integral , 34 de dosare în sumă de 3,7 mil. lei.