Magistrații Curții Constituționale urmează să examineze corectitudinea prevederilor alin (1) și (2) a art. 141 din Legea insolvabilității. O sesizare în acest sens a fost, depusă, recent la Înalta Curte.

Mai exact, articolul 141 din Lege reglementează statutul juridic al cererii de admitere a creanţelor. Norma prevede că:

  • cererea de admitere a creanţelor are acelaşi regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, cu excepţiile stabilite la art. 19 din Legea insolvabilității;
  • cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţelor, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii.

Autorul sesizării spune, însă, că aceste prevederi contravin normelor constituționale și generează confuzie și incertitudine juridică. Mai exact, acesta este nemulțumit de faptul că cererea de validare este examinată de administratorul de insolvabilitate și nu de instanța de judecată, în condițiile în care cererea de validare este echivalentă juridic cu cererea de chemare în judecată. Astfel, administratorul insolvabilității dă, de facto, soluție la cererea de validare depusă de creditor, prin includerea, neincluderea sau includerea parțială a creanței potențialului creditor în table.

În sesizare se mai menționează că dacă este omis termenul de contestare sau nimeni nu contest soluțiile administratorului intervine obligația instanței fără a examina cererea de validare.

Astfel, asutorul sesizării spune că normele constestate nu permit în cadrul procesului de insolvabilitate apărarea procesuală, care este garantată în procesul civil, precum și alte instrumente și drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Totodată, nu este clară discrepanța privind impunerea taxei de stat, or cererile de chemare în judecată se impugn cu taxă, spre deosebire de cererea de validare a creanțelor.

Sesizarea completă poate fi văzută aici.