Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru perioada, 15-17 ianuarie, următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:

  • benzina COR 95 - 22 lei/litru;
  • motorină – 18,84 lei/litru.

ANRE spune că pe parcursul ultimelor șase săptămâni se atestă o dinamică ascendentă a prețurilor pentru produsele petroliere principale înregistrate în cadrul tranzacțiilor internaționale. Astfel, comparativ cu valorile minime din luna decembrie, cotațiile Platts s-au majorat cu 134,5 dolari/tona la benzină (sau cu 20,61 %) și 136 dolari/tona la motorină (sau cu 22,94 %). În cadrul sesiunii din 13 ianuarie, prețul petrolului Brent a depășit pragul de 84 dolari/baril, înregistrând o creștere de cca. 23 % comparativ cu începutul lunii decembrie.

Agenția ”asigură consumatorii că prețurile calculate la produsele petroliere principale de tip standard reflectă fidel evoluțiile pe piața internațională din ultima perioadă și exclud orice posibilitate a companiilor petroliere să intervină în procesul dat prin eventuale majorări nejustificate ale acestora”.