Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția Națională Transport Auto (ANTA), cu susținerea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, lansează astăzi sistemul informațional „e-Autorizație transport”, care permite solicitarea online a actelor permisive pentru transportul rutier și serviciile conexe. Noul sistem poate fi accesat la adresa www.eat.anta.gov.md.

„e-Autorizație transport” oferă o gamă largă de funcționalități specializate care optimizează procesul de solicitare, eliberare, repartizare și analiză a cererilor pentru obținerea autorizațiilor destinate transporturilor rutiere locale și internaționale de mărfuri și călători. În acest sens, autorizarea pentru efectuarea transporturilor rutiere în Republica Moldova va fi efectuată în formă digitală, fiind necesară o singură vizită la sediul ANTA, pentru ridicarea autorizației.

„Sistemul informațional „e-Autorizație transport” constituie o soluție din categoria G2B (de la Guvern-la Business), care are drept scop tranziția de la procesele manuale la cele digitale și diminuarea intermediarilor în procesul de interacțiune a operatorilor de transport rutier cu Agenția Națională Transport Auto”, a declarat Ion CHICU, Prim-ministrul Republicii Moldova.

Lansarea sistemului este rezultatul unei colaborări de peste un an între ANTA, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Programul USAID Reforme Structurale în Moldova.

„Acest sistem constituie, de asemenea, un pas important pentru exportatorii moldoveni. Statele Unite au susținut, timp de mai mulți ani, dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată, precum vinurile, textilele și unele produse agricole - fructele sîmburoase, strugurii de masă și pomușoarele. Sistemul “e-Autorizație transport” va permite Moldovei să beneficieze mai mult de vecinătatea sa cu Uniunea Europeană – cea mai mare piață mondială – deoarece va contribui la creșterea exporturilor și, ca rezultat, a prosperității cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat E.S. Dereck J. HOGAN, Ambasadorul SUA în Republica Moldova.

Beneficiile estimate în urma lansării Sistemului informațional „e-Autorizație transport” includ creșterea productivității și eficientizarea proceselor operaționale ANTA, reducerea cheltuielilor de procesare și gestionare a proceselor de lucru, reducerea erorilor mecanice în completarea datelor, integritatea datelor cu caracter personal.

Sergiu RAILEAN, Ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, a afirmat că "Acest proiect este un instrument al transparenței, al comunicării dintre cetățean și autorități, care reunește atît folosirea tehnologiilor electronice în comunicare, aplicarea unor metode de management al informației, cît și eficientizarea procesului administrativ. Totodată, vine ca răspuns la nevoile agenților economici prin simplificarea procesului și reducerea la maxim a cozilor de la ghișee, factor relevant în contextul pandemiei Covid-19".

Noul sistem reprezintă o soluție informatică ce va optimiza timpul și va reduce cheltuielile aferente procedurilor de evidență și eliberare a autorizațiilor de transport, precum și va eficientiza activitatea funcționarilor publici implicați. 

Douglas MUIR, Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, a subliniat că „Sistemul va facilita activitatea transportatorilor de mărfuri și de pasageri și, în final, va contribui la economisirea de timp și de bani de către consumatori și transportatorii rutieri. ANTA este un partener bun și ne bucură mult reușita acestei colaborări, avînd speranța unei cooperări și în continuare. De asemenea, dumnealui a anunțat faptul că Programul va sprijini o campanie de comunicare națională direcționată de informare și promovare a sistemului lansat astăzi”.

Sistemul simplifică interacțiunea companiilor din domeniul transportului cu ANTA. Prin digitalizarea procesului este asigurat un grad sporit de transparență și performanță cu un accent deosebit pe modernizarea serviciilor publice. 

Igor GUJA, Directorul Agenției Naționale Transport Auto, a spus că „Lansarea Sistemului informațional „e-Autorizație transport” este un prim pas către digitalizarea serviciilor publice prestate de Agenție prin intermediul platformelor informaționale automatizate, pentru a facilita activitatea agenților economici din domeniul transportului rutier. Acum, solicitarea, repartizarea și evidența actelor permisive pentru efectuarea transporturilor rutiere și a celor conexe e mai simplă și se realizează online. Procesarea digitală în Sistemul informațional „e-Autorizație transport” va asigura solicitanții cu un mecanism simplu, eficient și sigur pentru accesarea serviciilor ANTA”.

Sistemul informațional „e-Autorizație transport” a fost dezvoltat integral cu susținerea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.

Sistemul informațional ”e-Autorizație transport” este lansat începînd cu data de azi în regim de pilotare necesară pentru un grup restrîns de operatori de transport. În această perioadă nu vor fi eliberate acte permisive prin intermediul sistemului. Vă rugăm să urmăriți pagina web oficială ANTA pentru a afla cînd va fi lansat sistemul cu funcționalitate completă și acces deplin (pentru toți operatorii de transport).