Polonia va desfiinţa camera disciplinară a Curţii Supreme în cadrul reformei mai ample a sistemului său judiciar în lunile următoare, a anunţat, oficial, guvernul de la Varşovia, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că mecanismul disciplinar subminează dreptul comunitar. Anunțul inițial a fost făcut la începutul lunii de vicepremier, liderul PiS Jaroslaw Kaczynski, care a ținut însă să critice instanța europeană acuzând extinderea jurisdicției dincolo de prevederile Tratatului UE, scrie hotnews.ro.

”Polonia va continua reformele sistemului său judiciar, inclusiv în zona responsabilităţii judecătorilor”, cu scopul îmbunătăţirii eficienţei acestui sistem”, indică o declaraţie a executivului polonez. Acesta a precizat că va înainta CJUE o moţiune pentru măsuri provizorii cu privire la revocarea camerei disciplinare.

La 14 iulie, CJUE a dispus ca Polonia să pună capăt imediat activităţilor camerei disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE a explicat că acest for ”nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă” şi nu este ”ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive”.

Tribunalul constituţional polonez a sfidat însă Bruxellesul şi a apreciat că măsurile provizorii decretate de CJUE ”nu sunt conforme” cu constituţia poloneză, iar ca urmare Comisia Europeană a dat termen Varşoviei până pe 16 august să promită că va respecta deciziile CJUE, sub ameninţarea sancţiunilor financiare. În urmă cu două săptămâni, şefa Curţii Supreme poloneze a anunţat îngheţarea provizorie a activităţilor controversatei camere disciplinare.

Acest dosar este cel mai recent dintre subiectele care în ultimii ani au provocat disensiuni între Polonia şi Comisia Europeană, ce a deschis contra Varşoviei mai multe proceduri de infringement în urma reformelor judiciare şi a activat împotriva ei articolul 7 din Tratatul UE, ceea ce în final poate duce la pierderea dreptului de vot al unei ţări în Consiliu dacă toate celelalte sunt de acord.