Femeile antreprenoare din mediul rural, în special din grupurile defavorizate, inclusiv din regiunea de Est a Republicii Moldova și UTA Găgăuzia, vor fi susținute să inițieze sau să dezvolte o afacere. Suportul va fi oferit în cadrul unui proiect nou, ”Antreprenoriatul feminin pentru Abilitarea femeilor” (WE4WE - „Women Entrepreneurs for Women Empowerment”), lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Platforma Națională a Femeilor din Moldova (PNFM), în parteneriat cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor), cu sprijinul financiar al Suediei.

Proiectul își propune ca obiectiv crearea unei rețele durabile la nivel național din 50 de femei ambasadoare din toate regiunile Moldovei în vederea promovării și implementării principiilor de abilitare. La fel, va fi efectuată o evaluarea exhaustivă  a profilurilor specifice ale femeilor din diferite regiuni și susținute cel puțin 700 de femei pentru a-și îmbunătăți abilităților și capacităților privind dezvoltarea și extinderea unei afaceri și/sau căutarea unui loc de muncă, reprofilare sau avansare. Mai mult ca atât, vor fi oferite și servicii de mentorat pentru cel puțin 100 de femei.

 În prezent, ODIMM implementează 12 programe naționale de suport, printre care se află și programul ”Femei în Afaceri”, care are drept scop îmbunătățirea capabilitățile și oferă suport financiar pentru femeile care intenționează să înceapă sau să își extindă afacerea, în special în zonele rurale.