În perioada  ianuarie-martie, în Moldova au fost date în exploatare 1.011 locuințe (apartamente și case de locuit individuale), informează Biroul Național de Statistică.

Suprafața totală a locuințelor date în exploatare a constituit 93,4 mii m², în scădere cu 10,5% față de perioada similară a anului 2019.

După mediul de rezidență, ponderea cea mai mare a locuințelor date în exploatare s-a înregistrat în mediul urban – 813 locuințe cu suprafața totală de 70,0 mii m2. Comparativ cu ianuarie-martie 2019, acest indicator s-a diminuat cu 15,1%.

În mediul rural au fost date în exploatare 198 locuințe cu suprafața totală de 23,4 mii m2, ceea ce constituie cu 6,8% mai mult față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2019.

Distribuţia în profil regional evidenţiază că cele mai multe locuinţe au fost date în exploatare în mun.Chişinău – 769 locuinţe cu suprafaţa totală de 64,0 mii m2, în scădere cu 12,5% faţă de perioada similară a anului precedent.