Perioada de pilotare a noului Program Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) a fost prelungită până la 15 iulie. De asemenea, au fost desemnate instanțe-pilot suplimentare pentru testarea Programului, printre care se numără instanțele din Cahul, Bălți, Drochia și alte orașe.

Decizia privind prelungirea perioadei de pilotare și desemnarea unor instanțe-pilot suplimentare de testare a PIGD a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de astăzi, la demersul Programului pentru Justiție Transparentă, care a invocat necesitatea îmbunătățirii PIGD în contextual apariției unor deficiențe.

Ministerul Justiției a anunțat anterior că pilotarea versiunii definitivate a PIGD va avea loc în primul trimestru a acestui an și va dura două - trei luni, în funcție de volumul de ajustări ce urmează a fi efectuate. Lansarea versiunii finale a PIGD se preconiza pentru mijlocul anului.

PIGD reprezintă un instrument de automatizare implementat cu scopul reducerii corupției și promovării transparenței în sistemul judecătoresc, prin utilizarea datelor și gestionarea electronică a dosarelor, precum și monitorizarea standardelor de performanță. Acesta este dezvoltat cu suportul Programului pentru Justiție Transparentă al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Recent, ministerul a anunțat  dezvoltarea unei versiuni a PIGD-ului ce asigură interoperabilitatea cu serviciile guvernamentale electronice (MPass, MSign, MPay, MLog, Mnotify).

Noile funcționalități permit semnarea electronică a documentelor emise de instanța de judecată, transferul electronic mai performant al cererilor și al dosarelor, fapt ce oferă posibilitatea de a continua lucrul cu aceleași dosare electronice în toate instanțele și contribuie la evitarea dublărilor de date, la eficientizarea activității angajaților instanțelor de judecată. O altă funcționalitate a PIGD-ului este implementarea unui mecanism flexibil de administrare, care să permită indicarea specializării judecătorilor, precum și crearea completelor specializate, inclusiv în judecătoriile de primă instanță.