Nerespectarea indicatoarelor de informare și a marcajelor rutiere privind locurile de staționare rezervate vehiculelor conduse de persoane cu dizabilități ar putea fi sancționată cu amendă de la 15 la 30 de unități convenționale, adică de la 750 până la 1500 lei, cu aplicarea a trei puncte de penalizare. Un proiect de lege privind completarea art. 240 din Codul contravențional a fost înregistrat în Parlament.

Deputații propun, de asemenea, obligarea autorităților publice centrale şi locale, organizațiilor nonguvernamentale, agenților economici, indiferent de forma de organizare juridică, să asigure adaptarea, rezervarea și semnalizarea prin semn internațional, a cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilități.

Totodată, în spațiile de parcare ale domeniului public și de la domiciliul persoanelor cu dizabilități, administratorul va trebui să repartizeze, la solicitare, locuri de parcare gratuită a mijloacelor de transport conduse de persoanele cu dizabilități cât mai aproape posibil de intrarea în clădire.

Noile modificări urmează să fie promovate pentru aprobare. Acestea vor intra în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial, în cazul în care vor fi susținute de majoritatea deputaților și promulgate de președinte.