De cinci ani pe piața media există BizLaw, care are misiunea este de a contribui la schimbare. În acest timp am încercat să arătăm în altă lumină profesiile juridice și am muncit pentru a câștiga aprecierea cititorilor. La cea de-a cincea aniversare am discutat cu fondatorul BizLaw, Oleg Efrim, Managing Partner ”Efrim, Roșca și Asociații”.

BizLaw: Au trecut 5 ani de la lansarea portalului bizlaw.md. Noi știm că în Moldova nu sunt foarte multe proiecte media independente, mai ales din acelea care nu au conexiuni în politică, să supraviețuiască atât de mult timp. De câte ori v-ați gândit până acum că gata, închideți proiectul? 

Oleg Efrim: Wow! Ce zboară vremea! Aveți o vârstă deja! Vă rog să primiți felicitări și urări de viață cât mai lungă! Trebuie să recunosc că am avut gândul să renunț. Dar, renunț să renunț de fiecare dată când văd că oamenii apreciază produsul BizLaw, care îmi place tot mai mult. Așa că, «не дождетесь» sau ca la Mark Twain: ’’The reports on my death are greatly exaggerated’’!

BizLaw: Aveți un caiețel în care vă notați banii investiți? Ce ați fi putut cumpăra de suma investită până acum? 

Oleg Efrim: Întotdeauna există alternative. Am fi putut cu partenerii mei să cheltuim banii câștigați din afacerea de bază în alt mod, decât să sprijinim BizLaw. Dar noi am ales așa cum am ales. Poate în acești 5 ani aș fi putut să îmi iau o mașină nouă. Însă, plăcerea de a fi numit de către colegii de la BizLaw ’’mogul de presă’’ este priceless :)

BizLaw: Doi ani în urmă ați fost întrebat dacă ați mai merge pe această cale, dacă v-ați întoarce în timp și ați spus că: ”Am două răspunsuri la întrebarea despre întoarcerea în timp: cel care îmi vine imediat este: NU, nu aș mai merge pe această cale. Aș fi preferat să fiu doar un consumator de astfel de știri, ca altcineva să aibă bătăile mele de cap legate de BizLaw. Dar, rațional înțeleg că necesitatea de surse de informare specializate există și următoarea vreme va fi într-o continuă creștere. Noi toți creștem și devenim mai exigenți referitor la produsul pe care îl consumăm, inclusiv cel mediatic. Astfel, cred că, chiar dacă aș fi știut exact cum stau lucrurile, din nou aș fi luat decizia de a fonda BizLaw”. Acum cum ați răspunde la aceasta întrebare?

Oleg Efrim: Azi sunt și mai convins de necesitatea de resurse media specializate. Așa că, îmi mențin răspunsul.

BizLaw: Dacă acum ar veni un investitor care v-ar propune preluarea portalului, ce decizie ați lua? De ce?

Oleg Efrim: Aș examina atent propunerea. Dacă ar fi una care merită atenție, aș accepta. De ce? Pentru că asta ar însemna să-mi fie validată ideea investiției de acum cinci ani. Dar, nu fac coadă investitorii în zona presei de nișă. Așa că am timp să mă focusez pe alte activități, decât analiza ofertelor de preluare :)

BizLaw: Dumneavoastră vă pricepeți la afaceri, care este valoarea de piață a unui portal informațional? Nu am văzut la noi nicio tranzacție pe piața media, care să se anunțe prețul plătit.

Oleg Efrim: Tranzacțiile pe piața media încă se fac pe sub masă. Pentru că, din păcate, în mare parte, resursele mediatice sunt folosite pentru propagandă de tot felul și nu după destinația lor de a informa corect și echidistant. Valoarea de piață este prețul care ți-l oferă cineva pentru marfa ta. Dacă ai ceva de vânzare și nimeni nu este interesat, valoarea afacerii tale este egală cu interesul cumpărătorului, adică cu nimic. 

BizLaw: Recent am citit un anunț că un birou asociat de avocați a fondat o organizație media și caută jurnaliști care să scrie conținut legat de afaceri și legal. Noi am zis că am putea aplica :) Dar dacă vorbind la modul serios, de ce fac asta?   

Oleg Efrim: Comunitatea juridică o să aprecieze încă o sursă de informație în domeniul propriu de activitate. Sper să ia foc.

BizLaw: Uneori avocați, judecători, reprezentanții unor companii se mai supără pe noi. Au fost cazuri în care să vă contacteze pe dumneavoastră să vă ceară explicații? De ce acești oameni cred că dumneavoastră aveți atât de mult timp liber încât să coordonați politica editorială a portalului?

Oleg Efrim: În mod special, în primii ani eram contactat frecvent cu solicitări de a interveni si de a redacta anumite știri sau chiar de a le exclude. Și astfel de solicitări veneau din diferite zone: de la politic și terminând cu colegii avocați. Despre cât de mult mă implic în politica redacțională, pot vorbi jurnaliștii de la BizLaw. Întrebați de ei și o să vă răspundă.

Bizlaw: Vă mulțumim!