Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea în cauza Fabrica de Zahăr din Ghindeşti SA v. Republica Moldova.

În septembrie 1998, compania reclamantă a fost obligată prin hotărârea instanței să achite în beneficiul unei bănci 11.597.382,05 lei și 1.044.229,91 dolari SUA pentru anumite credite nerambursate, inclusiv dobânzi și penalități. Pentru a executa hotărârea menționată, majoritatea activelor companiei reclamante au fost transmise băncii, aceasta vânzându-le unor terți.

La o dată nespecificată, Procurorul General a depus un recurs în anulare împotriva hotărârii din 24 septembrie 1998. Prin decizia din 30 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a dispus reexaminarea cauzei.

În cadrul procedurilor judiciare redeschise, Curtea de Apel Economică a considerat că datoria companiei reclamante către bancă era mai mică decât cea calculată în hotărârea din 24 septembrie 1998. În consecință, prin hotărârea din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Economică a obligat banca să restituie companiei reclamante 10.516.949 lei. Ambele părți au depus câte o cerere de recurs împotriva acelei hotărâri.

Printr-o decizie irevocabilă din 13 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis parțial recursul companiei reclamante și a obligat banca să-i achite acesteia 25.216.042 lei. Printr-o încheiere din aceeași dată, Curtea Supremă de Justiție a restituit cererea de recurs a băncii ca fiind tardivă, indicând că hotărârea îi fusese notificată la 14 noiembrie 2007, pe când cererea de recurs a fost depusă abia la 7 decembrie 2007.

La 15 mai 2008, banca a depus o cerere de repunere în termen a cererii de recurs. Compania reclamantă a solicitat respingerea cererii din motiv de tardivitate și lipsă de temei.

Prin încheierea din 5 iunie 2008, Curtea Supremă de Justiție a repus în termen recursul declarat. Ea a considerat că întârzierea depunerii cererii de recurs a fost justificată prin dificultățile legate de obținerea documentelor necesare pentru plata taxei de stat. Ea nu a făcut referire la nici o dată exactă pentru a justifica decizia sa.

La 30 octombrie 2008, după examinarea recursului băncii, Curtea Supremă de Justiție a casat decizia din 13 martie 2008 și hotărârea Curții de Apel Economice din 16 octombrie 2007 și a dispus reexaminarea cauzei. Cauza este pendinte în fața instanțelor naționale de judecată.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, compania reclamantă s-a plâns că instanțele naționale de judecată au admis o cererea tardivă de recurs a băncii, repunerea în termen având loc cu încălcarea legislației naționale.

Curtea a notat că banca a depus o cerere de recurs cu o întârziere de cinci luni. Curtea Supremă de Justiție a repus-o în termen, considerând că întârzierea a fost justificată de unele probleme legate de obținerea documentelor necesare pentru achitarea taxei de stat. Curtea a observat însă că banca depusese deja o cerere de recurs care a fost restituită ca fiind tardivă de către Curtea Supremă de Justiție, fără a invoca dificultăți la acel moment. De asemenea, Curtea a observat că potrivit Codului de procedură civilă, depunerea unui nou recurs nu era posibilă dacă acesta a fost restituit din cauza tardivității. În final, Curtea Supremă de Justiție nu a verificat respectarea termenului de treizeci de zile la admiterea cererii de repunere în termen depusă de bancă. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În consecință, Curtea a acordat companiei reclamante 2.000 euro pentru prejudiciul moral și 1.400 euro pentru costuri și cheltuieli.

Curtea a decis rezervarea aspectului cu referire la prejudiciul material pentru o procedură ulterioară, invitând Guvernul și compania reclamantă să o informeze în decurs de trei luni despre orice acord la care ar putea ajunge.

În prezent, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.