Numărul total al sentinţelor de condamnare a scăzut semnificativ anul trecut, în comparaţie cu anul 2019, arată datele Raportului integral al activității desfășurate de procurori pe parcursul anului 2020.

Potrivit documentului, numărul total al sentinţelor de condamnare a scăzut adică cu 1246 de sentințe în privinţa a 1625 persoane.

Totodată, datele arată că, pe parcursul anului trecut, instanțele de judecată au aplicat în mod prioritar pedeapsa sub formă de munca neremunerată în folosul comunității, fiind urmată de pedeapsa sub formă de închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, apoi pedeapsa sub formă de închisoare cu executarea reală a acesteia și pe ultimul loc amendă.

Starea de fapt la capitolul politicii punitive este reflectată în tabelul ce urmează:

Dinamica politicii punitive în perioada anilor 2018-2020

 

2018

2019

2020

Sentințe de condamnare

Dosare

10357

9750

8504

Persoane

11451

10783

9158

inclusiv

Închisoare

Dosare

2046

2055

1660

Persoane

2327

2358

1843

Suspendarea executării (art.90 CP)

Dosare

2444

2133

1821

Persoane

2903

2531

2094

Munca neremunerată

Dosare

3247

3650

4131

Persoane

3346

3768

4212

Amendă

Dosare

2620

1912

892

Persoane

2875

2126

1009

Munca neremunerată în folosul comunității continuă să se afle printre pedepsele prioritar aplicate de către instanțele de judecată. Potrivit Procuraturii, situația este explicabilă și prin modificarea art.64 din partea generală a Codului penal, precum și de modificările operate în partea specială, potrivit cărora cuantumul amenzilor s-a majorat esențial, inculpații deseori acceptând, chiar solicitând pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunității, deoarece nu dispun de mijloace bănești pentru achitarea amenzilor excesiv de mari stabilite pentru anumite infracțiuni.

Pedeapsa închisorii cu executare, dar și cu suspendare condiționată a executării a fost aplicată la nivelul de 19,5 % și respectiv, 21,4 %, de cele mai multe ori, acestea fiind unicele pedepse prevăzute de sancțiunea normei penale și posibil a fi aplicate.

Referitor la pedeapsa penală sub formă de amendă, potrivit datelor statistice, comparativ cu anul 2019, pe perioadă anului 2020 se observă o descreștere semnificativă de la 19,6 % la 10,5 %, fapt datorat, în special, modificărilor operate în sancțiunea art. 2641 Cod penal. În acest domeniu, au fost elaborate mai multe instrucțiuni cu caracter executoriu prin care procurorii au fost ghidați cu referire la modul de aplicare și calculare a amenzilor penale, în particular, și individualizarea corectă a pedepsei, în general.