Notarul Vitalii Pistriuga a venit cu mai multe explicații după ședința care a avut loc la Parlament, unde s-a discutat despre prevederile Cărții a 4-a din Codul civil – Moștenirea. Asta după ce Octavian Cazac a scris pe Facebook că: ”Notarul Vitalie Pistriuga, doctorand, să spună că și părinții defunctului trebuie să vină la moștenire (salut, moștenirea sovietică!), fiindcă copiii defunctului sunt alcoolici și părinții defunctului, fiind coproprietari, ar putea să controleze proprietatea mai bine”, iar opinia a fost preluată în știrea despre ședința de la Parlament. Aceasta poate fi accesată aici. În același timp, ieri, după publicarea știrei, contactată de BizLaw pentru a veni cu o replică, notarul Elena Constantinescu a precizat că va acționa BizLaw în judecată.

Astfel, notarul Vitalii Pistriuga a menționat că la ședința au fost discutate doar problemele existente în aplicarea Cărții a 4-a și nu s-au înaintat propuneri de modificare a cadrului legal. 

”La ședința au fost discutate doar problemele existente în aplicarea cărții IV din Codul civil (Moștenire). Nici o persoană, inclusiv eu, nu a înaintat careva propuneri concrete de modificare a cadrului legal. Respectiv, eu nu am propus ca părinții să fie plasați în clasa I de moștenitori. Problema anunțată, după părerea mea, poate avea mai multe soluții: părinților poate fi stabilită cota rezervatară obligatorie (deoarece în cazul în care sunt chemați la moștenire descendenții, părinții nu moștenesc nimic), pot fi recunoscuți creditori ai masei succesorale, poate fi instituit legat legal în favoarea părinților (după exemplu, prevăzut în art. 2186 și 2420), și da, ca o opțiune poate fi privită și plasarea părinților în clasa I, dar sunt și altele. Este regretabil că doctor în drept, conferențiar universitar, Octavian Cazac, a înțeles că vorbesc despre această propunere (probabil aceasta a fost singură pe care dumnealui a putut-o imagina), or în domeniul de cercetare a Dumnealui nu intră moștenirea. De fapt, până în anul 2019 el nu a publicat nici un articol în acest domeniu. Îl apreciez ca specialist în domeniile lui de cercetare, dar nu pot tolera când se spun minciuni despre mine. Doar în anul 2017 am publicat câteva articole pe marginea proiectului de modernizare, la cartea ”Moștenire” (probabil autorii nu l-au citit, deoarece nu a fost luat în considerare nimic din acele propuneri). Au fost aduse argumente atât verbale, cât și scrise până la adoptarea legii de modernizare, cât și după publicarea legii respective (deși nu au fost adresate nemijlocit Dumnealui). Încât eu cunosc, la elaborarea Cărții IV NU au fost atrași specialiști în domeniul dat (doar în Moldova au fost susține mai mult de 5 teze de doctor în acest domeniu). Firește, într-o perioadă scurtă de doar 2-3 ani nu poți deveni specialist în toate domeniile, îndeosebi în domeniul moștenirii, care are o istorie foarte bogată și diversificată. 

Eu activez în acest domeniu de aproape 20 de ani, am monitorizat practica notarială și judiciară în domeniul dat, am studiat literatura de specialitate națională și străină, precum și tendințele mondiale în domeniul dreptului succesoral (de care, spre regret, nu s-a ținut cont), am predat la USM curs opțional ”Drept notarial și succesoral”, am predat la INJ ”Drept succesoral” și oricum nu pot să spun că sunt mare specialist în acest domeniu. 

Din discursul anexat, la ședință am reușit să spun verbal doar paginile 2-7, 9, și ulterior, am intervenit pe unele subiecte din cele stipulate în paginile 16, 19, 20, însă, îmi pare foarte rău că din toate problemele despre care am vorbit, în presă se permite de a spune doar un zvon, pe care nu l-am spus în realitate. Domnule Octavian Cazac, dacă doriți să aflați nivelul Dvs. de cunoștință în domeniul dreptului succesoral, ieșiți încă odată în fața notarilor sau altor specialiști în domeniu și mai încercați să recapitulați reputația Dvs. Orice opinie este importantă, dacă scopul este nobil - de a ajuta populația, și nu merită să vă enervați, dl doctor în drept, dacă nu știți răspunsul sau nu aveți contraargumente. În Biblia este scris: Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Bertolt Brecht a zis ”Inteligenţa nu înseamnă să nu faci greşeli, ci să vezi repede cum poţi să le îndrepţi”. 

Orice sistem are drept la viață, inclusiv cel care a fost aprobat în Republica Moldova, însă întrebarea este: cât de potrivit pentru Republica Moldova este sistemul aprobat? Directivele și rezoluțiile europene recunosc reglementarea moștenirii ca parte importantă a culturii naționale, ce urmează a fi determinată în mod independent de către fiecare stat. Ca urmare, în cazurile în care nu se mai pot realiza tradițiile multianuale - societatea civilă este revoltată și doar acele cazuri care au fost repetate de mai multe ori au fost aduse la cunoștință autorităților publice, care, la rândul său, urmează să decidă modul de soluționare a acestora”, a precizat Vitalii Pistriuga.