Organismul independent care recomandă reforme legislative în Anglia și Țara Galilor a anunțat că a demarat o consultare cu privire la actualizarea legislației privind infracțiunile motivate de ură, recomandând ca misoginia să fie considerată infracțiune. 

Comisia de drept a afirmat că propunerea le va acorda femeilor protecții specifice în fața unor infracțiuni ca agresiunea și hărțuirea în situațiile în care acestea sunt vizate din cauza sexului lor.

Activistele feministe au cerut de mult timp astfel de protecții care există în cazul infracțiunilor motivate de rasă, religie, orientare sexuală, handicap și identitate transgender, persoanele condamnate riscând pedepse severe.

”Misoginia este solul în care crește violența împotriva femeilor și fetelor și aceasta este șansa noastră să o combatem”, a declarat parlamentarul laburist Stella Creasy, subliniind că „această propunere este o oportunitate de referință pentru noi să elaborăm o lege privind infracțiunile motivate de ură care să fie intersecțională și să reflecte experiențele de hărțuire ale femeilor și fetelor”.

Aceasta a adăugat într-un comunicat că poliția din Marea Britanie tratează deja misoginia ca o infracțiune motivată de ură, lucru care a dat roade în combaterea violenței împotriva femeilor.

Consultarea, la care vor putea participa experți precum și victime ale infracțiunilor motivate de ură, va fi deschisă până în 24 decembrie urmând ca recomandările finale să fie transmise guvernului anul viitor.

Comisia dorește de asemenea extinderea protecțiilor pentru persoanele hărțuite din cauza vârstei și ca scandările homofobe ale galeriilor de fotbal să fie tratate în același fel cu cele rasiste.

”Infracțiunile motivate de ură nu își au locul în societatea noastră și am văzut impactul teribil pe care îl pot avea asupra victimelor”, a declarat Penney Lewis, comisar de drept penal în cadrul instituției.

”Propunerile noastre vor asigura ca toate trăsăturile protejate să fie tratate la fel și că femeile se vor putea bucura de protecție împotriva infracțiunilor motivate de ură pentru prima dată”, a adăugat Lewis.

Sursa: hotnews.ro