Ministerul Justiţiei a anunțat despre iniţierea procesului de elaborare a unui proiect de modificare a Legii cu privire la avocatură, pentru punerea în executare a Hotărârii Curții Constituționale nr. 18 din 3 iulie 2018.

Prin Hotărârea menționată, a fost declarat neconstituțional textul ”în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat” din articolul 43 alin. (4) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.

Prin aceeași Hotărâre, Curtea a înaintat o adresă către Parlamentul pentru amendarea Legii cu privire la avocatură, menționând că, controlul instanței de contencios administrativ trebuie să fie unul deplin, în fapt și în drept, cu privire la orice aspect (procedural sau substanțial). 

Curtea a reținut că atunci când sunt ridicate probleme teoretice privind baremul stabilit și punctajul acordat de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios administrativ nu trebuie să-și substituie viziunea lor cu cea a Comisiei, ci să verifice doar dacă hotărârea Comisiei este una rezonabilă.

Curtea a mai relevat că în scopul asigurării unei garanții procedurale efective hotărârile Comisiei de licențiere privind prestațiile unor candidați considerate nerezonabile de către instanțele de contencios administrativ trebuie reevaluate, prin reverificarea lucrărilor scrise și a înregistrărilor audio ale răspunsurilor prezentate la proba orală de către o comisie independentă.

Curtea a subliniat că este necesară intervenția Parlamentului, în vederea reglementării unui remediu efectiv care să ofere posibilitatea reevaluării prestațiilor sau a răspunsurilor date de către subiecții hotărârilor Comisiei de licențiere declarate nerezonabile de instanțele de contencios administrativ (e.g. instituirea de către Ministerul Justiției a unei comisii independente de reevaluare).

Curtea a mai recomandat efectuarea unui studiu de drept comparat și preluarea celor mai bune practici internaționale, care și-au demonstrat eficacitatea.

De asemenea, Curtea a menționat că ar putea fi avută în vedere inclusiv instituirea prin lege a obligativității instituirii de comisii ad-hoc (și nu permanente) pentru fiecare sesiune de examinare a candidaților care vor să acceadă în profesia de avocat.

În contextul modificărilor inițiate, Ministerul a solicitat implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.

Propunerile urmează a fi transmise până la 2 martie, în format electronic, la adresa: natalia.patrascu@justice.gov.md.