Deputații au votat au în prima lectură un proiect de lege privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.

Documentul stabilește condițiile de efectuare a investițiilor în domenii de importanță pentru securitatea statului, dar și mecanismele de supraveghere a acestor activități investiționale.

Proiectul definește domeniile de importanță strategică pentru securitatea statului. Între acestea sunt furnizarea de servicii de comunicații, administrarea registrelor publice ale statului, gestionarea deșeurilor radioactive, activități de asigurare a securității aviatice, mass-media și serviciile audiovizuale, efectuarea lucrărilor cu impact asupra proceselor și fenomenelor hidrometeorologice și geofizice, etc.

Totodată, persoanele fizice și juridice, inclusiv cele străine, care sunt controlate direct sau indirect de guvernul unui alt stat, cele care  au fost implicate în activități de spălare a banilor sau finanțare a terorismului, cele asupra cărora exista un risc justificat că ar putea desfășura activități ilegale, care au fost condamnate pentru acte de corupție sau sunt sub urmărire penală, etc. nu vor putea realiza investiții în domeniile de importanță pentru securitatea statului.

Proiectul stabilește și competențele Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță pentru securitatea statului, care este un organ colegial al Guvernului. 

Potrivit autorilor, scopul acestui proiect este de a proteja și spori investițiile realizate  în domenii de importanță pentru securitatea statului.

Proiectul a fost susținut cu votul a 54 de deputați și urmează a fi votat în lectură finală.