Mai multe companii aeriene europene au acceptat joi să ramburseze banii datoraţi pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate în perioada pandemiei de COVID-19 şi de asemenea s-au angajat să furnizeze mai multe informaţii cu privire la drepturile pasagerilor în viitor, scrie agerpres.ro.

După discuţiile cu Comisia Europeană, acest grup de 16 companii aeriene (Aegean Airlines, Air France, Alitalia, Austrian Airlines, British Airways, Brussels Airlines, Easyjet, Eurowings, Iberia, KLM, Lufthansa, Norwegian, Ryanair, TAP, Vueling şi Wizz Air) au căzut de acord să ramburseze la timp restul sumelor datorate, să îşi informeze mai bine pasagerii cu privire la zborurile anulate din cauza companiilor şi să ofere vouchere numai când pasagerii optează în mod expres pentru această variantă.

Autorităţile naţionale din statele membre UE sunt responsabile pentru punerea în aplicare a legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor. Comisia Europeană a subliniat că aceasta este cea mai mare acţiune demarată în istoria e Reţelei de cooperare în materie de protecţie a consumatorului (CPC) şi prima acţiune care a avut la bază o alertă lansată de Comisie.