Consiliul de Mediere a anunțat despre încetarea calității de membru al Consiliului de mediere a șapte persoane în temeiul expirării mandatelor, motiv pentru care activitățile Consiliului nu pot fi desfășurate.

Potrivit instituției, au expirat mandatele următoarelor persoane: Felicia Chifa, Rodica Guranda, Svetlana Gorea, Svetlana Haraz, Oleg Mancevschi, Lilia Maximenco, Maria Vîrlan.

Potrivit legii, Consiliul de mediere este format din 9 membri. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 4 ani, iar membrii Consiliului nu pot exercita mai mult de două mandate consecutiv.

Șase membri ai Consiliului (cinci mediatori și un reprezentant al societății civile) sînt selectați de către Ministerul Justiției, prin concurs public, conform unui regulament aprobat de acesta.

Alți trei membri sunt desemnați de Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, Consiliul Uniunii Avocaților, adunarea generală a notarilor.

Consiliul de mediere este un organ colegial, cu statut de persoană juridică de drept public, instituit pentru implementarea politicilor în domeniul medierii.

Informația privind nouă componență a Consiliului va fi publicată pe pagina web a Consiliului de mediere.